Liberalii constănțeni au avut vineri, 30 septembrie, alegeri. În cadrul Conferinței Județene de alegeri la Organizația Județeană de Femei a PNL Constanța, dr. Adriana Câmpeanu a candidat pentru funcția de președinte.
În urma rezultatelor, medicul Adriana Câmpeanu a fost ales (cu 173 de voturi) noul președinte al Organizației Județene de Femei. „Le mulțumesc tuturor pentru votul acordat. Sunt convinsă că nu va fi uşor! Dar, uniţi de un crez comun, cu eficienţă şi competenţă putem crea stabilitate şi putem dezvolta un județ mai puternic“, a declarat, pentru Focus Press, dr. Adriana Câmpeanu.
Tot medicul a mai precizat că: „Îmi doresc ca echipa femeilor liberale constănțene să crească, să se dezvolte și să evolueze în fiecare zi. Este gândul cu care plec la drum din postura de președinte al OFL Județul Constanța. Vreau să mulțumesc tuturor celor care au încredere în mine și, în special, echipei cu care voi parcurge perioada următoare. Avem multe de făcut dar sunt sigură că, împreună cu colegele mele, le vom duce la capăt”.
Bogdan Huțucă a dorit să felicite noua conducere aleasă a Organizației de Femei din cadrul filialei PNL Constanța.
„Cu ocazia alegerilor, le-am vorbit colegelor despre leadership și despre nevoia de modele în politică și în serviciul public. Leadershipul este forța de care dispunem noi, oamenii, indiferent de sex. Leadershipul adevărat este simțit, apreciat și desigur urmat. Nu vă ascund faptul că Organizația de Femei a Filialei Constanța dispune de o forță de resurse umane, persoane bine pregătite pe care le admir și pe care le apreciez, pentru faptul că sunt determinate, au curaj, răbdare, putere de muncă și sunt empatice.
În momente de criză, oamenii vor căuta mereu lideri credibili, care să acționeze decisiv și să unească societatea, pentru a depăși impasul, persoane cu care să empatizeze, care pot întinde o mână și care să le arate calea spre un țărm mai sigur.
În următorii 2 ani, ne așteaptă o bătălie crâncenă de a menține stabilitatea politică și economică a României. Pe de o parte, din cauza situației de crize suprapuse, generate de pandemia de COVID, iar pe de altă parte, din cauza războiului din Ucraina. Crizele nasc nemulțumiri și teamă, iar astfel de fenomene sunt un câmp fertil pentru partidele extremiste care, cu orice preț, vor amplifica aceste stări sociale. Oricât de sigură este țara noastră, sub umbrela NATO și a Uniunii Europene, rolul PNL și al Organizației de Femei va fi de a menține un echilibru social și politic și de a limita raza de acțiune a partidelor extremiste.
În final vreau să-i mulțumesc doamnei Carmen Alecu pentru interimatul asigurat și în același timp, să urez mult succes doamnei Adriana Câmpeanu și echipei OFL Constanța„, a transmis liderul PNL Constanța, Bogdan Huțucă.
UPDATE. Tot vineri, în cadrul alegerilor județene, a fost desemnat noul Birou Permanent Județean al OFL Județul Constanța.
Din organismul de conducere fac parte:
- Președinte: Adriana Câmpeanu (Organizația Constanța)
- Prim-vicepreședinte:
Alecu Carmen Mirela (Organizația Constanța),
Constantinescu Dana Mariana (Organizația Mangalia)
- Vicepreședinte:
Popa Sorina (Organizația Cernavodă)
Arghirescu Adriana (Organizația Constanța)
Andrei Mihaela (Organizația Constanța)
Stan Dumitra (Organizația Hârșova)
Cruceru Anca (Organizația Medgidia)
Cojbic Domnica (Organizația Murfatlar)
Răducanu Elena (Organizația Negru Vodă)
Bălănuță Mihaela (Organizația Ovidiu)
Amet Ghiuler (Organizația Techirghiol)
Iurea Iulia Claudia (Organizația Valu lui Traian)
- Membri:
Fusaru Ileana (Organizația 23 August)
Nechifor Mariana (Organizația Aliman)
Burlacu Lenuța (Organizația Ciocârlia)
Cazan Daniela (Organizația Cobadin)
Bumbac Florinela Liliana (Organizația Constanța)
Robu Ioana (Organizația Corbu)
Dinescu Cristiana (Organizația Crucea)
Călin Mădălina (Organizația Lumina)
Dinu Mihaela (Organizația Mangalia)
Neghină Daniela (Organizația Pantelimon)
Tudose Valentina (Organizația Poarta Albă)
- Trezorier: Comșa Gianina Elena (Organizația Agigea)
- Președinte CJRS: Rus Mihaela (Organizația Constanța)
- Președinte CJA: Galav Roberta Laura (Organizația Constanța)
Adriana Câmpeanu a preluat mandatul de la Carmen Mirela Alecu, cea care a fost timp de cinci luni președinte interimar al OFL Constanța.
A.V., V.I.
Citește și:



































Ce o recomanda pe aceasta doamna?
Ce a realizat organizatia de femei a pnl-ului pentru femeile liberale in ultimii ani???NIMIC!!!! Unde sunt adevaratele femei liberale, cu vechime in partidul pnl? Cum puteti sa sustineti si sa promovati in functii oameni proaspat inscrisi in partid??? Doar pe baza pilelor???Macar de ati aduce oameni competenti, nu resturile … cum ati procedat!