Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, a reacționat după apariția informației potrivit căreia construirea corpului nou Departamentul Sănătatea mamei și copilului al Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța nu va mai fi finanțată din PNRR.
„Deocamdată e o știre! Zilele următoare, noi vom desemna câștigătorul licitației, proiectare și execuție! Nu cred că acest proiect poate fi exclus de la finanțare, oricare ar fi ea! Marți voi fi la București, privind semnarea unui contract pentru microbuze școlare și, cu siguranță, voi afla de la cei avizați informațiile corecte!
Domnul ce postează se încadrează într-o logica de campanie, el nu știe ce înseamnă acest lucru! Nimeni nu-ți aprobă finanțarea, mai ales pe PNRR, fără o fundamentare solidă a cererii, bazată pe un studiu de fezabilitate, făcut de unul dintre cei mai buni proiectanți în domeniu din țară, cu o bogată experiență în Franța”, ne-a declarat Mihai Lupu.
În plus, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat sâmbătă, 9 septembrie a.c., într-o conferință de presă, la Brașov, că spitalele ce nu vor mai fi construite cu finanțare din Planul Național de Redresare și Reziliență vor fi, în continuare, realizate cu bani dintr-un împrumut de la Banca Europeană de Investiții.
UPDATE. Președintele Consiliului Județean Constanța a anunțat că Spitalul de Pediatrie se va construi cu sau fără finanțarea din PNRR.
„Mă îngrijorează informațiile care circulă în mediul online referitoare la soarta proiectului «Construire corp nou – Departament Sănătatea Mamei şi Copilului Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. Apostol Andrei Constanţa». Dacă informațiile se concretizează, ar fi o mare nedreptate excluderea de la finanțare, cu atâta ușurință, a acestei investiții deosebit de importante pentru constănțeni și pentru dezvoltarea județului Constanța.
Proiectele nu se aprobă la finanțare, apoi se exclud din senin. Vorbim despre un proiect care are o fundamentare solidă (…).
Dragi constănțeni, vă garantez că acest proiect va merge mai departe, cu sau fără finanțarea prin PNRR. Nimeni din conducerea Consiliului Județean Constanța nu a fost informat oficial despre această presupusă pierdere, iar dacă autoritățile centrale au decis să taie de pe harta sănătății județul Constanța, sper ca în spatele acestei hotărâri să existe surse alternative de finanțare pentru realizarea acestei investiții“, a transmis Mihai Lupu.
V.I.



























