Florin Mitroi, primarul din Valu lui Traian, va candida din partea PNL pentru președinția Consiliului Județean Constanța.
Edilul-șef susține că PSD a lansat mai multe zvonuri despre el, pentru a-l determina să nu mai candideze, pentru a nu mai beneficia de susținerea colegilor săi din partid în acest sens.
„Nu eu am vrut să intru în acestă cursă, ci primarii m-au convins. În ultima săptămână, am primit multe telefoane, din diferite localități, iar primarii mi-au spus că este nevoie de mine.
Săgețile și intoxicarea pe care PSD a făcut-o la adresa mea nu le știți. Lui Vrabie i-au spus că eu i-am făcut dosarele, să intre la pușcărie. Apoi am vorbit cu Cristian Radu și cu Ancuța Belu.
Apoi am auzit din interiorul partidului PSD că nu voi candida. Atunci am zis că voi candida“, a spus Florin Mitroi.
UPDATE. „În ziua în care s-a anunțat candidatura mea, trimiși ai lui Felix Stroe au mers la primari PNL să le vorbească de rău de mine“, a mai spus Mitroi.
V.I.


























