Robert Vasile Melencu, polițistul constănțean de la Rutieră, cel care a provocat accidentul rutier de la începutul lunii noiembrie, urmat de fuga de la fața locului, a fost trimis în judecată de Parchet.
Polițistul a fost trimis în judecată de procurori după circa 3 săptămâni de la comiterea faptei, iar dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Constanța la data de 25 noiembrie.
În cursul acestei zile, magistrații au verificat și măsura preventivă luată în cazul acestuia, respectiv arestul preventiv, pe care au prelungit-o:
”Constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestului preventiv dispuse faţă de inculpatul **** Menține măsura arestării preventive a inculpatului ****, pe o perioadă de 30 de zile, urmând a fi verificată cel mai târziu la data de 01.01.2026. Respinge ca neîntemeiată, cererea inculpatului de înlocuire cu o măsură preventivă mai uşoară. Cu drept de a formula contestație în 48 de ore de la comunicare. Contestaţia se depune la Judecătoria Constanţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 03.12.2025”, potrivit minutei instanței.
Reamintim că bărbatul a condus sub influența alcoolului și a fost implicat într-un accident soldat cu victime.
”Se pare că, în dimineața zilei de 2 noiembrie 2025, în jurul orei 7:00, deși consumase băuturi alcoolice, inculpatul a condus un autoturism marca BMW pe raza municipiului Constanța și, din cauza neadaptării vitezei la condițiile de trafic, la intersecția în sens giratoriu cu strada I.G. Duca, a pierdut controlul volanului, intrând în coliziune cu un autoturism Skoda Fabia care circula regulamentar și provocând leziuni corporale celor trei pasageri din autoturismul respectiv.
În loc să oprească imediat după accidentul rutier, acesta și-a continuat deplasarea circa 180 de metri, pe strada I.G. Duca, înspre Casa de Cultură, unde a mai lovit alte două autoturisme care erau parcate. După impact, i s-a oprit autoturismul, a coborât de la volan și, în loc să se deplaseze imediat la sediul Poliției Rutiere sau să sune la 112 pentru a anunța evenimentul, a plecat la locuința unui prieten.
Abia după aproximativ o oră s-a prezentat la Serviciul Siguranță Rutieră al IPJ Constanța, unde a declarat că el este autorul accidentelor. Cu ocazia testării pentru consum de droguri s-a constatat că nu consumase substanțe interzise, însă, la recoltarea probelor biologice de sânge, s-a stabilit că avea o alcoolemie de 1,47‰ la momentul primei prelevări și de 1,21‰ la a doua prelevare — semn că la momentul producerii evenimentului rutier alcoolemia era probabil mai mare”, ne-a declarat procurorul Zafer Sadîc.
Daniel ALBU



























