În municipiul Constanța, construcțiile edificate ilegal sunt demolate! Se desființează cel de-al cincilea etaj al imobilelor situate pe strada Dezrobirii nr.90-92. După aproape patru ani de tergiversări, cele două imobile se vor încadra în parametri tehnici prevăzuți în autorizația de construire și în proiectul tehnic.
În septembrie 2020, în urma unui control efectuat de polițiști locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală la imobilul situat în Constanța, pe strada Dezrobirii nr. 90, s-a constatat executarea unor lucrări care nu respectau autorizația de construire emisă de Municipalitate. În fapt, se construia și cel de-al cincilea etaj, în condițiile în care imobilul fusese autorizat S+P+4Etaje.
În consecință, investitorul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 7.000 de lei și s-au dispus și următoarele măsuri complementare:
- oprirea executării lucrărilor de construcții de la aplicarea sancțiunii;
- obținerea unei noi autorizații de construire pentru lucrările de supraetajare nelegal executate în termen de 90 de zile de la data comunicării procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției,
- în caz contrar desființarea lucrărilor nelegal executate și încadrarea construcției în parametrii tehnici conform documentației vizate spre neschimbare de la Autorizația de construire.
Întrucât investitorul nu s-a conformat măsurilor dispuse, Municipalitatea l-a acționat în instanță. Prin hotărârea definitivă a instanței judecătorești, dezvoltatorul imobiliar a fost obligat ca până pe 20 aprilie 2024 să desființeze lucrările.
Situația s-a repetat și la imobilul de la numărul 92. Autorizația de construire a fost emisă pentru o clădire S+P+4Etaje, iar investitorul începuse construcția celui de-al cincilea nivel. Și de această dată, antrepreprenorul a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 7.000 de lei, și s-au dispus aceleași măsuri complementare: oprirea executării lucrărilor de construcții de la aplicarea sancțiunii; obținerea unei noi autorizații de construire pentru lucrările de supraetajare nelegal executate în termen de 90 de zile de la data comunicării procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, în caz contrar, desființarea lucrărilor nelegal executate și încadrarea construcției în parametrii tehnici conform documentației vizate spre neschimbare de la autorizația de construire.
Investitorul nu s-a conformat nici de această dată măsurilor impuse, astfel încât Primăria Constanța s-a adresat instanței de judecată. Dezvoltatorul imobiliar a fost obligat, prin hotărâre definitivă, să desființeze lucrările nelegale până pe 01.06.2024.
Primăria Constanța atrage atenția asupra faptului că astfel de acțiuni vor avea loc oriunde sunt construcții realizate fără autorizație de construire, atât pe domeniul public cât și pe domeniul privat al municipiului Constanța.
UPDATE. Dezvoltatorul Stop SRL respectă legislația și a început procesul de demolare, după anularea autorizației de construire de către Primăria Constanța
În contextul informațiilor transmise recent de către Primăria Municipiului Constanța, referitoare la demolarea construcțiilor edificate ilegal în Constanța, dezvoltatorul Stop SRL, prezent de peste 30 de ani pe piața imobiliară locală, dorește să clarifice situația legată de imobilele situate pe strada Dezrobirii nr. 90 și 92.
Dezvoltatorul Stop SRL a primit certificat de urbanism din partea Primăriei Municipiului Constanța pentru extinderea cu încă un etaj a imobilelor sale situate pe strada Dezrobirii nr. 90 și 92, pentru care a făcut demersurile necesare și a obținut toate avizele solicitate în cadrul cerificatului, ba chiar a și depus documentația pentru obținerea autorizației de construire pentru supraetajare.
Odată cu schimbarea administrației, Primăria Municipiului Constanța a decis să nu elibereze autorizația de construire, chiar dacă aceasta a fost depusă spre autorizare și acceptată ca documentație completă. Cu toate acestea, Primăria a trimis în instanță SC STOP SRL, pentru demolarea etajului V.
Compania respectă decizia administrativă și a început imediat procesul de demolare. Stop SRL înțelege importanța menținerii unui mediu urban în conformitate cu normele și reglementările în vigoare și se conformează tuturor cerințelor și deciziilor legale pentru a asigura dezvoltarea sustenabilă și responsabilă a proiectelor sale.
Stop SRL își reafirmă angajamentul de a respecta legislația și normele în vigoare și oferă asigurări că lucrările de demolare începute acum circa două săptămâni vor fi finalizate până la termenul prevăzut, respectiv 20 aprilie 2024, pentru imobilul din Dezrobirii nr. 90, și 1.06.2024, pentru clădirea din Dezrobirii nr. 92.
L.M.