Papa Francisc a făcut apel duminică la ”cei care au responsabilitatea Naţiunilor” să „asculte strigătul de pace al oamenilor” în acest „Paşte în vremuri de război”, evocând o Ucraină „martirizată”, relatează AFP şi Reuters. Azi, 17 aprilie a.c., este duminica Paştelui pentru credincioşii catolici. Papa Francisc a oficiat Liturghia în Piaţa Sfântul Petru.
„Am văzut prea mult sânge, prea multă violenţă (…) Inimile noastre sunt, de asemenea, pline de teamă şi durere, în timp ce mulţi dintre fraţii şi surorile noastre au fost nevoiţi să plece departe pentru a se feri de bombardamente„, a declarat suveranul pontif în cadrul tradiţionalului său mesaj „Urbi et Orbi”, rostit în faţa a circa 50.000 de credincioşi adunaţi în Piaţa Sfântul Petru din Roma în duminica Paştelui catolic.
„Şi ochii noştri sunt neîncrezători în acest Paşte al războiului”, a spus el, în timp ce a rostit binecuvântarea anuală de Paşte „Urbi et Orbi”. „În această noapte teribilă de suferinţă şi moarte, fie ca în curând să apară o nouă zare de speranţă! Să fie o decizie pentru pace”, a spus Papa Francisc de la balconul Bazilicii Sfântul Petru, după slujba de Paşte.
Papa Francisc a făcut apel la o „decizie pentru pace” şi la „încetarea încordării muşchilor în timp ce oamenii suferă”. Aproximativ 100.000 de persoane au participat la slujba de Paşte a Papei în Piaţa Sfântul Petru şi în zonele din apropiere, potrivit biroului de presă al Vaticanului, citat de CNN.
A.V.