Voucherele de 250 de lei nu vor mai fi acordate o dată la două luni, ci de doar două ori pe an, în 2025. Astfel, în loc de 1250 de lei, românii vor primi 500 de lei, dar și ajutoare alimentare, de două ori pe an, în valoare de 125 de lei fiecare.
Însă veștile nu sunt deloc bune pentru beneficiari deoarece primesc jumătate din bani și alimente, scrie bugetul.ro
„Sunt prevăzute în buget. Anul trecut am avut şase rate, şase vouchere pe care le-am acordat sub formă de vouchere pentru alimente, în valoare de 250 de lei/voucher, dar începând cu anul 2025, periodicitatea acordării voucherelor se schimbă de la două luni la trei luni. Practic, vom avea două vouchere de alimente acordate, în valoare de câte 250 de lei, şi pachete de alimente, de asemenea două, în valoare de 125 de lei. Acordăm pentru 2.800.000 de beneficiari.
Şi, sigur, cu noile restricţii pe care le avem din punct de vedere bugetar, vom încerca, după discuţia cu Comisia Europeană, să asigurăm inclusiv relocarea de fonduri europene în cadrul Programului Operaţional Incluziune şi Demnitate Socială, pentru ca resursa aceasta să fie asigurată pentru beneficiari”, a explicat Marcel Boloş.
Programul se va desfășura cel puțin până în anul 2027 și a început în anul 2021. Ajutoarele, respectiv voucherele și alimentele, vin prin programul POIDS, de la Uniunea Europeană.
L.M.



























