Zborurile de pe Aeroportul Internațional „Mihail Kogălniceanu” către Roma vor debuta în septembrie, conform planificării inițiale, deși existaseră discuții privind o posibilă devansare a acestora la 30 iunie 2026.
”Din ultima informație în vigoare, zborurile către Roma vor debuta în septembrie iar zborurile de Londra operează conform programului”, au transmis reprezentanții AIMK.
Inițial, zborurile au fost planificate să debuteze în luna septembrie, însă operatorul aerian a decis ulterior să lanseze destinația mai devreme. În prezent, compania a revenit la planul inițial, în funcție de evoluția vânzărilor”, au mai transmis aceștia.
Cu alte cuvinte, biletele pentru zborurile de vară nu s-au vândut așteptărilor operatorului aerian.
Pentru mai multe detalii despre orarul zborurilor și achiziționarea biletelor, puteți accesa pagina oficială a operatorului aerian WIZZ AIR.
A.C.



























