Firmele de transport persoane din județul Constanța au câștigat procesul intentat Consiliului Local Constanța, în privința anulării parțiale a mai multor hotărâri ale Consiliului care îi obligă să plătească trama stradală, dar și taxe pentru eliberarea avizului ”Cap de linie” pentru anumite perioade. Curtea de Conturi a României a dispus, în urmă cu câțiva ani, recuperarea acestor taxe de la transportatori, pentru anii anteriori. Prima instanță a respins acțiunea acestora, însă în recurs situația s-a schimbat.
Firmele Servcom Adrian SRL, Marcon Star SRL, Transevren SRL, Dumacris Inst SRL și Grup Media Sud Călători SRL au acționat în instanță Consiliul Local Constanța, solicitând anularea parțială a șase hotărâri ale acestuia, din perioada 2015 – 2019. Așa cum am mai arătat în alte articole, actele administrative atacate vizează taxele și impozitele locale pentru anul următor aprobării lor, iar unul dintre ele vizează Regulamentul de organizare și executare a serviciilor de transport public de călători pe raza Municipiului Constanța, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 44/2004, în ceea ce privește instituirea taxei pentru eliberarea avizului cap de linie.
În luna iulie 2024, instanța de fond, Tribunalul Constanța, a respins acțiunea ca nefondată, însă sentința a fost atacată la Curtea de Apel de către reclamanți. Aici, completul de judecată a schimbat datele problemei, în sensul că a casat hotărârea Tribunalului și a anulat anumite părți din hotărârile atacate.
”Anulează în parte HCL nr. 312/2015, privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2016, în ceea ce privește taxa pentru eliberarea avizului cap de linie, HCL nr. 382/2016, privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2017, în ceea ce privește taxa pentru eliberarea avizului cap de linie, HCL nr. 416/2017, privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2018, în ceea ce privește taxa pentru eliberarea avizului cap de linie, HCL nr. 136/2018, privind stabilirea impozitelor si taxelor locale pentru anul 2019, în ceea ce privește taxa pentru eliberarea avizului cap de linie, HCL nr. 138/2019, privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2020, în ceea ce privește taxa pentru eliberarea avizului cap de linie. Menține în rest sentința recurată. Respinge ca nefondată cererea de obligare a intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată. Definitivă”, se arată, printre altele, în hotărârea Curții de Apel din data de 10 decembrie a.c.
Prin urmare, firmele reclamante au scăpat de plata către bugetul local a acelor taxe.
Date din dosar
Operatorii de transport public de persoane consideră că aceste reglementări sunt nelegale în ceea ce îi privește. Ei argumentează prin faptul că dețin licențe de traseu pentru serviciul de transport public județean prin curse regulate, pentru mai multe trasee scoase la licitație de Consiliul Județean Constanța. În acest context, Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Constanța, prin Primar, Primăria Municipiului Constanța, prin Direcția Generală de Gestionare Servicii Publice, au emis decizii de impunere prin care au apreciat că reclamantele datorează taxa de folosire tramă stradală pe raza municipiului Constanța și taxa pentru eliberarea avizului cap de linie pentru perioada 2015 – 2020.
De precizat că, în cuprinsul deciziilor de impunere s-a invocat ca temei al datorării taxei de trama stradală și a taxei de eliberare aviz cap de linie, hotărârile anuale ale Consiliului Local prin care se stabileau impozitele și taxele locale, respectiv HCL nr. 312/2015, HCL nr. 382/2016, HCL nr. 416/2017, HCL nr. 136/2018 și HCL nr. 138/2019, cât și Regulament privind transportul local de persoane aprobat prin HCL nr. 44/2004.
Împotriva deciziilor de impunere, transportatorii au formulat contestație administrativă, urmând procedura prevăzută de dispozițiile Codului de procedura fiscală. Separat, considerând că taxa de folosire tramă stradală de către autovehicule de transport persoane în comun pe raza municipiului Constanța, cât și taxa pentru eliberarea avizului cap de linie sunt nelegale, a fost formulată plângere prealabilă în care s-a solicitat revocarea acestora, însă plângerea a fost respinsă ca neîntemeiată.
În ceea ce privește instituirea taxei de folosire tramă stradală, reclamantele au apreciat că nu pot avea calitatea de subiect al acestei taxe.
Pe de altă parte, reclamantele au considerat că această taxă încalcă dispozițiile Codului Fiscal din 2003, dar și ale Codului Fiscal din 2015, ca acte normative cu putere de reglementare superioară celei reglementate, anual, prin hotărâre a Consiliului Local. În acest sens, au considerat că taxa de folosire tramă stradală este nelegală întrucât nu se încadrează în dispozițiile prevăzute în Codul Fiscal din 2003 și nici în cele prevăzute în Codul Fiscal din 2015, cele două reglementări fiind identice.
Mai mult decât atât, transportatorii arată că taxa de eliberare aviz cap de linie este una total nelegală, întrucât capul de linie al tuturor traseelor este stabilit potrivit Caietului de sarcini al fiecărei licențe emise în cadrul Programului de Transport Județean, în autogara sau într-un punct fix reglementat expres și nu într-un loc oarecare pe drumul public, la alegerea operatorului de transport public județean de persoane.
Capul de linie pe raza municipiului Constanța este stabilit prin Caietul de sarcini al fiecărei licențe, iar pentru acesta societățile care operează trasee județene prin curse regulate dețin contracte de închiriere cu firma care prestează serviciul de transport conex privind administrarea autogării, astfel încât călătorii să se poată urca și coborî în condiții decente.
În schimb, reprezentanții Consiliului Local Constanța au solicitat instanței să respingă acțiunea transportatorilor întrucât la mijloc este vorba, printre altele, de o decizie din 2021 a Curții de Conturi, care a impus autorității locale recuperarea creanțelor pe anii anteriori cu privire la aceste taxe.
Pe de altă parte, aceștia au precizat faptul că legislația în vigoare nu face distincție între autovehiculele care tranzitează orașul sau cele care efectuează transport inter, condiția fiind ca trama stradală a municipiului să fie folosită, iar scopul taxei este protejarea infrastructurii de transport fără legătură cu utilizatorul acesteia, fie el operator de transport public de persoane local sau de tranzit al orașului.
În cele din urma, judecătorii s-au pronunțat definitiv asupra acestui caz, care s-a închis în favoarea reclamantelor.
Daniel ALBU




























