Sâmbătă, 24 iulie, în jurul orei 16.00, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 39, în localitatea 23 August. La locul accidentului a intervenit inclusiv elicopterul SMURD.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că impactul s-a produs între două autoturisme, care circulau în sensuri opuse, conduse de doi bărbați. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a 8 persoane. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, iar în cazul primului șofer, de 25 de ani, din Maramureș, rezultatul a fost de 0,22 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De precizat că cel de-al doilea şofer implicat în accident este din Călăraşi.
Oamenii legii au stabilit că şoferul din Maramureş a încercat să evite o coliziune cu un auto aflat în faţa sa, faţă de care nu păstrare distanţa regulamentară, şi a tras de volan pe dreapta, intrând pe contrasens.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.
UPDATE:
În urma accidentului au rezultat 8 victime (3 femei cu vârste între 22-31 ani, 1 copil de 1 an şi 6 luni, 4 bărbaţi cu vârste între 24 -30 ani), cu dureri toracice, traumatisme, care au fost transportate la spital cu 2 ambulante SMURD, 4 ambulante SAJ şi elicopter SMURD. La accident au fost asigurate măsuri PSI la scurgeri de combustibil pe carosabil.
M.M.


























