Duminică seară, 23 iulie a.c., de la ora 21.00, constănțenii și turiștii pot urmări, în Parcul Arheologic, spectacolul „Lecția“, de Eugène Ionesco, regia Felix Alexa, o producție a Teatrului Nottara. Scenografia este semnată de Carmencita Brojboiu.
După propria mărturie a autorului, „Lecţia“ îşi are izvorul în manualul de aritmetică al fiicei sale, Marie-France: „Mi-am zis că, pornind de la elementele cele mai simple ale aritmeticii, de la alfabetul aritmeticii, dacă pot să spun aşa, se poate face o piesă“.
Eugène Ionesco a scris „Lecția“ în iunie 1950, iar prima montare a piesei a avut premiera anul următor, în februarie, la Théâtre de Poche. În 1953, a fost reluată la Théâtre de la Huchette, împreună cu „Cântăreaţa cheală“, în regia lui Nicolas Bataille, spectacolele înregistrând un mare succes. Au urmat montări în Anglia, Statele Unite, Japonia. Astăzi, „Lecţia“ este una dintre cele mai jucate piese ale lui Eugène Ionesco.
Un critic acid al falsității ideologiilor, al limbajului demagogic și al abuzului de putere, teme care se regăsesc în „Lecția“, Eugène Ionesco nu și-a dorit, însă, să imprime un mesaj strict socio-politic, ci, mai degrabă, unul cu implicații psihologice, care depășesc realitatea imediată.
„Nicio societate n-a putut desfiinţa tristeţea omenească, niciun sistem politic nu ne poate elibera de durerea de a trăi, de teama de a muri, de setea noastră de absolut. Condiţia umană e cea care guvernează condiţia socială, nu invers“, comenta el, într-un articol din ziarul „Observer“, din 1958.
„Opera trebuie lăsată să vorbească de la sine, făcând să tacă ideile preconcepute, prejudecăţile ideologice şi judecăţile prefabricate. O operă de artă este expresia unei realităţi incomunicabile, pe care încerci s-o comunici şi care, uneori, poate fi comunicată. Acesta e paradoxul şi adevărul ei“, susținea Eugène Ionesco.
Unul dintre reprezentanții de seamă ai teatrului absurdului, Ionesco a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru literatură în 1969, alături de Arthur Adamov și Samuel Beckett, un an mai târziu fiind ales membru al Academiei Franceze şi primind, la Viena, Marele Premiu al Literaturii Europene.
Universul creat de dramaturg surprinde, cu ironie, umor și grotesc, condiția omului modern, strivit de o societate de multe ori absurdă, cu norme care sufocă individualitatea și libertatea. Comicul fin, tăios este întrețesut cu nuanțele cele mai complexe și profunde, căci, în viziunea sa, abordarea aspectelor încărcate de dramatism nu se poate face decât prin această formulă: „Mi-am intitulat comediile «antipiese», «drame comice», iar dramele mele, «pseudodrame» sau «farse tragice», căci, mi se pare, comicul este tragic, iar tragedia omului e vrednică de luat în râs“.
V.I.
