Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină miercuri, 21 iunie a.c., în jurul orei 15.00 la Petromidia, acolo unde a izbucnit un nou incendiu.
Pompierii intervin cu nouă autospeciale de stingere, cinci SMURD B, trei ambulanțe SAJ B2, două autoscări. Totodată și alte cinci autospeciale de la ISU Călărași, Ialomița și Tulcea. Aceștia au menționat că a fost activat Planul Roșu.
UPDATE 1: Trei angajați s-au autoevacuat atunci când a avut loc explozia, au transmis reprezentanții ISU Dobrogea. Alte nouă autospeciale de la ISU București-Ilfov, Călărași, Ialomița și Tulcea, la ordinul IGSU. Echipajul CBRN a efectuat măsurători la fața locului, iar până la această oră nu au fost identificate valori peste limita normală.
UPDATE: Până la acest moment nu au fost identificate victime, transmite Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU). Peste 65 de pompieri intervin la incendiul izbucnit la instalația de distilare a motorinei, a Rafinăriei Petromidia, precizează IGSU.
IGSU:
„Până la acest moment nu au fost identificate victime
Peste 65 de pompieri intervin în acest moment la incendiul care se manifestă cu degajări mari de fum, la instalația de distilare a motorinei, a Rafinăriei Petromidia din localitatea Năvodari.
Pentru gestionarea cu eficiență a misiunii de stingere, la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție.
Având în vedere degajările mari de fum, pentru protecția populației aflată în proximitatea zonei de manifestare, a fost transmis un mesaj de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT.
Totodată, la nivelul județului Constanța a fost crescută capacitatea operațională, prin suplimentarea personalului de serviciu cu cel aflat în turele libere.
Pentru optimizarea misiunii de răspuns, din ordinul inspectorului general al IGSU, forțele din teren vor fi suplimentate cu 9 autospeciale de stingere, respectiv 2 din județul Călărași, 2 din județul Ialomița, 1 din județul Tulcea și 4 de la ISU BIF.
Misiunea este în dinamică!”
Ce spune ISU Dobrogea:
Incendiul se manifestă cu degajări mari de fum, iar pentru gestionarea cu eficiență a misiunii de stingere, la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție.
Totodată, la nivelul județului Constanța a fost crescută capacitatea operațională, prin suplimentarea personalului de serviciu cu cel aflat în turele libere.
Pentru optimizarea misiunii de răspuns, din ordinul inspectorului general al IGSU, forțele din teren vor fi suplimentate cu 5 autospeciale de stingere, respectiv 2 din județul Călărași, 2 din județul Ialomița și 1 din județul Tulcea.
Misiunea este în dinamică.
Totodată, reprezentanții ISU Dobrogea anunță prima misiune a autospecialei transport roboți
La misiunea de stingere a fost alocată și o autospecială transport roboți din cadrul ISU București-Ilfov.
Acest mijloc performant de intervenție a intrat de curând în dotarea IGSU, iar datorită multiplelor caracteristici deținute asigură, pe lângă eficiența intervenției, protecția echipajelor operative in misiuni complexe.
Autospecialele au in componență 4 roboți ( 2 cu motoare electrice și 2 cu motoare termice) și sunt destinate intervenției rapide în cazul incendiilor de mari proporții înregistrate la obiective și platforme industriale, fixe și mobile, precum și în zone comerciale (cu potențial de explozie), în spații închise sau deschise (contaminate chimic, biologic și nuclear), cu risc ridicat de producere a accidentelor sau contaminării personalului.
Totodată, roboții pot îndeplini misiuni de stingere a incendiilor, de evacuare a fumului și a gazelor, de observare, iluminare a zonelor de acțiune, transport echipamente și persoane rănite, analiză a mediului afectat cu ajutorul senzorilor și transmiterea informațiilor despre acesta către un monitor, colectarea și transmiterea imaginilor foto și video atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte, detecție chimică și nucleară, precum și eliberarea căilor de acces prin spargere/împingere, tractare/remorcare.
Locuitorii din Năvodari au primit mesaj RO ALERT

În anul 2021, o explozie urmată de un incendiu a avut loc la Petromidia. Trei oameni au murit în urma tragicului eveniment.
L.M, L.B, P.I.
Citește și:
































Tanti asta trebuie sa mai meargă oleacă pe la scoala saaaau sa mai pună mâna pe o carte. Total nepregătită