Autoritatea Navală Română (ANR) a organizat vineri, 4 septembrie 2026, o conferință de presă la sediul instituției din Incinta Portului Constanța, în cadrul căreia au fost prezentate rezultatele campaniei de controale privind activitățile de agrement nautic desfășurate în acest sezon estival.
Pe durata sezonului estival, ofițerii de siguranță din cadrul căpităniilor și oficiilor de căpitănie au desfășurat o amplă campanie de verificare a ambarcațiunilor de agrement și a zonelor autorizate pe litoralul românesc, lacul Snagov, lacul Bicaz, Delta Dunării și Cazanele Dunării.
În urma controalelor au fost aplicate 212 amenzi contravenționale în valoare totală de 1.706.500 lei (față de 933.000 lei în 2025) și 109 avertismente, aplicate cu precădere la începutul sezonului din rațiuni preventive.
Cristian Ancuța, directorul Directiei Siguranta Navigatiei si Personal Navigant din ANR: „Anul acesta, eforturile noastre au dat roade. Prezența noastră a contribuit la creșterea siguranței navigației în scop de agrement. Pentru a menține acest ritm și în anii următori, ANR a demarat un program de investiții destinat îmbunătățirii monitorizării traficului de agrement.
În România sunt înmatriculate aproximativ 25.000 de ambarcațiuni de agrement, precum și aproximativ 1.500 de ambarcațiuni de agrement comercial.
Anul acesta, acțiunea a demarat devreme, pe 1 iunie. Acțiunile de verificare au fost desfășurate independent, fără un program comun cu alte instituții. Cu toate acestea, atunci când situația a impus-o, am beneficiat de sprijinul Jandarmeriei și al Poliției.
Dacă vorbim despre resursele alocate, aș menționa faptul că, în fiecare săptămână, la aceste acțiuni au participat între 35 și 40 de ofițeri de căpitănie. Este un număr mai redus față de anul trecut, în condițiile în care ne confruntăm cu o lipsă acută de personal.
Aceștia au desfășurat acțiuni permanente în zonele aflate în jurisdicția lor, atât pe apele interioare, cât și în zona maritimă. S-au concentrat, așa cum am menționat, pe lacurile Snagov și Bicaz, în zona Orșova, în Delta Dunării și, bineînțeles, pe litoralul românesc.
Rezultatele spunem noi că sunt bune, materializate prin 1.893 de ore pentru controale de linia siguranței navigației. Noi avem niște situații pe care le-am făcut. Au fost centralizate săptămânal, absolut toate, deja aproape 2.000 de ore pentru control, detaliat, și un cuantum total al amenzilor de 1.706.500 lei, față de 933.000 anul trecut. Au fost controlate un număr de aproape 3.000 de ambarcațiuni de agrement, dintre care 1.600 de ambarcațiuni utilizate în scop personal, 1.200 în scop comercial și aproape 90 de ambarcațiuni de pescuit.
Au fost constatate 321 de contravenții, față de 188 anul trecut, pentru care au fost aplicate 212 amenzi contravenționare, în valoare de circa 1.700.000, și au fost date 109 avertismente. Punem că această proporție este corectă, 100 de avertismente la 200 de amenzi, proporție corectă, care acoperă atât caracterul preventiv, cât și sancționator sau coercitiv al sancționării.
Precizăm, cu această ocazie, că sumele care sunt încasate din amenzi merg la bugetul de stat, la bugetul local, nu la noi, la ANR.
Scopul acțiunii noastre pe anul acesta a fost atins în toate componentele sale. Cel mai important indicator pentru noi a fost o scădere a numărului de evenimente navale și, aș spune eu, dublată de observarea unui comportament mult mai responsabil pe apă din partea utilizatorilor de ambarcațiuni. Astfel, spunem noi că acțiunea și-a atins scopul și preventiv-educativ, contribuind în mod direct la creșterea siguranței navigației în zonele de agrement”.
Florian Tararache: ”Au fost aplicate amenzi în Valoare de 200.000 de lei, pentru nepurtarea vestei de salvare. 27 de amenzi, în cuantum total de 640.000 de lei, pentru conducerea ambarcațiunilor de agrement fără a deține certificat național de conducător. 13 amenzi, în cuantum total de 210.000 de lei, pentru desfășurarea de activități de agrement nautic fără a deține agrementul, scop comercial, fără a deține avizul ANR. 9 amenzi, în cuantum total de 200.000 de lei, pentru conducerea unor ambarcațiuni de agrement pescuit de către o persoane care s-au aflat sub influența băuturilor alcoolice.
Cele mai mari amenzi au avut valori cuprinse între 20.000 și 40.000 de lei fiecare și au fost aplicate pentru 4 amenzi de câte 40.000 fiecare și 24 de amenzi de câte 20.000 fiecare, pentru conducerea unor ambarcațiuni de agrement pescuit fără a deține certificat de conducător.
2 amenzi de câte 30.000 fiecare pentru îmbarcarea la bordul unei ambarcațiuni de agrement pescuit a unui număr de persoane mai mare decât cel maxim admis. 2 amenzi de câte 30.000 fiecare pentru conducerea ambarcațiunii de agrement pescuit de către o persoană care s-a aflat sub influența băuturilor alcoolice.
În sezonul estival 2026, cele mai multe amenzi, precum și cel mai mare cuantum total al acestora, au fost aplicate de ofițerii de siguranță din cadrul Căpităniei Zonale Constanța, care au aplicat 72 de amenzi, în cuantum total de 800.000 de lei. Aceasta a fost urmată de către Căpitănia Zonală Giurgiu, cu 58 de amenzi, în cuantum total de 472.000 de lei, și de Căpitănia Zonală Tulcea, cu 60 de amenzi, în cuantum total de 286.000 de lei.
Având în vedere că la nivelul Căpităniei Zonale Constanța a fost înregistrat cel mai mare număr de sancțiuni, aș dori să prezint câteva informații care oferă o imagine completă asupra activităților desfășurate în această zonă.
În zona de jurisdicție a Căpităniei Zonale Constanța sunt amplasate 26 de zone de agrement nautic, față de 21 anul trecut: 8 la Năvodari, 4 la Mamaia, 1 la Constanța, 4 la Eforie Nord, 1 la Eforie Sud, 2 la Costinești, 2 la Olimp, 1 la Cap Aurora și 3 la Venus-Saturn.
Aici au fost efectuate, în perioada campaniei, 99 de controale, față de 107 anul trecut. Pe lângă acestea, au mai fost controlate 481 de ambarcațiuni de agrement în scop personal, față de 281 anul trecut, 363 de ambarcațiuni folosite în interes comercial, față de 185 anul trecut. Au fost aplicate 72 de amenzi, în valoare totală de 800.000 de lei, față de 53 anul trecut și valoarea de anul trecut, 340 de amenzi.
Cele mai multe amenzi au fost aplicate pentru contravenții privind nepurtarea vestei de salvare, 18 amenzi în valoare de 75.000 de lei, respectiv 11 amenzi în valoare de 340.000 de lei pentru conducerea ambarcațiunii fără a deține certificat de conducător”.
Petru Chioseua: „Am avut acțiuni cu jandarmii, la Costinești. Am aplicat sancțiuni sâmbătă și duminică, săptămâna trecută. Situația lui Selly – când am fost în acțiune la Costinești nu am avut astfel de sesizări”.
Sinteza activității de control:
- Ambarcațiuni verificate: 2.926 (1.613 utilizate în scop personal, 1.226 în scop comercial și 87 de pescuit).
- Testări pentru substanțe interzise: 270 de testări cu etilotestul și 18 drugtest.
- Măsuri complementare: 7 certificate de conducător reținute (pentru alcoolemie, depășirea numărului maxim de personae la bord sau nerespectarea regulilor de navigație urmate de evenimente navale) și o ambarcațiune reținută.
- Infracțiuni: 2 procese-verbale de constatare pentru infracțiuni la regimul transportului naval (conform Legii 191/2003, Art. 28 alin. 1 – arborarea fără drept a pavilionului român sau navigația cu nave neînregistrate).
- Zone de agrement: 116 controale la zone autorizate, principala abatere identificată fiind desfășurarea activităților comerciale fără avizul Autorității Navale Române (ANR).
Principalele abateri și sancțiuni aplicate
Cea mai mare pondere a amenzilor aplicate în baza HG 1704/2024 a vizat abateri grave de la normele de siguranță:
| Tipul contravenției | Număr amenzi | Valoare totală |
| Fără certificat de conducător (CCAA) | 27 | 640.000 lei |
| Nepurtarea vestei de salvare | 53 | 202.500 lei |
| Activități comerciale fără aviz ANR | 13 | 210.000 lei |
| Conducere sub influența alcoolului (0,01-0,40 mg/l) | 9 | 205.000 lei |
Sancțiunile maxime, cu valori cuprinse între 20.000 și 40.000 lei, au fost aplicate pentru lipsa brevetului/certificatului de conducător (4 amenzi de 40.000 lei și 24 de 20.000 lei), depășirea capacității maxime de persoane la bord (2 amenzi de 30.000 lei) și conducerea sub influența alcoolului (2 amenzi de 30.000 lei).
Căpitănia Zonală Constanța a înregistrat cele mai multe abateri, aplicând 72 de amenzi în valoare de 804.000 lei, urmată de CZ Giurgiu (58 amenzi – 472.500 lei) și CZ Tulcea (60 amenzi – 286.000 lei).
Siguranța pe apă este un efort comun, iar prevenția și responsabilitatea fiecărui conducător de ambarcațiune fac diferența între o vacanță reușită și o tragedie. Continuăm să fim prezenți pe apă pentru a proteja viața, a preveni incidentele și a asigura un climat de ordine și respect pentru toți iubitorii navigației.
A.C., L.I.B.

































