Un autoturism a luat foc în urma unui accident rutier, a fost nevoie de intervenția pompierilor pe Autostrada A4, la intrare de la Valu lu Traian spre Agigea.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea” a fost solicitat să intervină pe autostrada A4 din cauza unui autoturism ce a luat foc, luni, 20 decembrie a.c., în jurul orei 15:00.
Potrivit primelor informații, autoturismul care a ars era pe platforma unei mașini de tractare, s-a desprins, a căzut și a luat foc.
În remorcă se afla un ATV.
Misiunea se află în desfășurare.
A.M.


























