Ordinul Arhitecților din România – Filiala Dobrogea organizează, în perioada 25 martie – 1 aprilie 2022, Bienala de Arhitectură Dobrogeană în incinta Muzeului de Artă Constanța. În cursul zilei de vineri, 25 martie a.c., a avut loc vernisajul expoziției, ajunsă la ediția a XI-a.
Este cunoscut faptul că, de foarte mulți ani, constructorii au renunțat la tradiția locală a arhitecturii dobrogene, în prezent la mare căutare fiind planurile arhitecturale moderne. Arhitectul Radu Cornescu a vorbit în deschiderea vernisajului despre această expoziție, ce va ajunge și în județul Tulcea, în perioada următoare.
„Vernisajul de vineri, 25 martie a.c., a ajuns la a XI-a ediție. Acestea sunt niște expoziții realizate din timbrul de arhitectură, dar și cu aport al filialei noastre, Dobrogea, și de-a lungul timpului am avut și anuale, și bienale, în funcție de câte lucrări am putut să expunem, atât noi, cei din Constanța, cât și cei din Tulcea, pentru că arhitectura dobrogeană reunește cele două județe: am colaborat în mod benefic pentru a face niște expoziții de înaltă calitate. În afară de arhitecți, există și arhitecți stagiari și studenți arhitecți care au expus, iar lucrările lor sunt de înaltă calitate.
Între 25 martie și 1 aprilie a.c., expoziția este expusă aici, în Constanța, iar în Tulcea, vrem în următoarea lună să fie acolo, dar aceasta în funcție de posibilitatea gazdei lor. De obicei, acolo ne duceam la Casa Avramide, unde la subsol se organizează expoziții. Aici, la Constanța, Muzeul de Artă a fost întotdeauna o gazdă atât pentru expozițiie noastre de arhitectură, dar și pentru concerte, piese de teatru, spectacole de balet și trebuie să amintesc de regretata Doina Păuleanu, care a făcut din acest muzeu un nucleu al artei și al culturii din Constanța”, a declarat arhitectul Radu Cornescu pentru Focus Press.
Expoziția prezintă planurile tinerilor arhitecți și viziunea acestora despre cum ar trebui să arate construcțiile în orașul de la malul Mării Negre, iar în planurile lor, aceștia au schițat o Constanță modernă și impunătoare, diametral opusă cu „ruina” arhitectuală de astăzi.
Premiera laureaților va avea loc vineri, 1 aprilie 2022, la ora 15.30.
Loredana MIHAI




































