În cursul zilei de joi, 20 martie a.c., Aedificia Carpați, societatea care a desfășurat lucrările de reabilitare a Cazinoului din orașul de la malul mării, a predat amplasamentul către Compania Națională de Investiții.
Precizăm faptul că, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a convocat pentru joi, 20 martie a.c., comisia pentru închiderea recepției la terminarea lucrărilor la Cazinoul din Constanța. Această clădire simbol a trecut printr-un amplu proces de restaurare, care a presupus intervenții complexe de la structura de rezistență până la elementele arhitecturale și artistice. Consolidarea fundației, refacerea integrală a fațadelor și decorațiunilor, restaurarea vitraliilor, a mozaicurilor, a componentelor metalice, sunt doar câteva dintre lucrările care au redat Cazinoului strălucirea de odinioară.
Vergil Chițac, primarul orașului Constanța a declarat, în cadrul evenimentului faptul că administrația locală a început să aducă mobilier. Totodată, cu toate că munca cea mai grea a fost pe umerii CNI, și primăria a investit aproximativ cinci milioane în reabilitatea Cazinoului. Iar cum impozantul imobil monument istoric va găzdui un muzeu, acesta trebuie dotat, inclusiv subsolul. Când totul va fi gata se va vizita, mai spune edilul.
Cazinoul din Constanța evidențiază atât măiestria constructorilor din trecut, cât și eforturile actuale de a păstra autenticitatea acestuia, integrand, în același timp, soluții moderne de consolidare.
Fiecare sală a fost personalizată, iar interioarele încep să reflecte eleganța de altădată. În interior se lucrează la foc continuu, echipele fiind extrem de atente la fiecare detaliu. Cazinoul de pe faleza orașului Constanţa a fost inaugurat în 1910. Lucrările de reabilitare au început în urmă cu patru ani, după mai multe amânări, iar în anul 2024 va fi inaugurat. El a fost reparat pentru a fi muzeu. La subsol, sunt trei camere, pentru expoziții, iar la etaj, două săli mari: cea multifuncțională și de spectacole, care va avea scenă, echipament tehnic și scaune, iar alături, sala mare, fosta Sală a Oglinzilor, cea de bal.
Lucrările de reabilitare realizate până acum subliniază unicitatea și eleganța arhitecturală a clădirii-simbol a Constanței. Cazinoul este renovat de Aedificia, iar fondurile sunt asigurate de Compania Națională de Investiții, prin Ministerul Dezvoltării. După finalizarea lucrărilor, clădirea va reveni administrației publice locale.
L.M.