Candidatul independent la preşedinţie Călin Georgescu a mers sâmbătă la secţia de votare din Mogoşoaia la care ar fi trebuit să voteze în tururul al doilea al scrutinului prezidenţial, anulat însă prin decizia Curţii Constituţionale, el afirmând că nu mai este nimic constituţional în România, potrivit Știri pe surse.
„Astăzi este ziua Constituţiei. Am venit doar cu flori şi cu rugăciune, pentru că este trist să constatăm că au fost anulate valorile fundamentale ale poporului român în acest document de cea mai importantă valoare, şi anume dreptul la democraţie şi dreptul la vot necondiţionat. Astăzi este ziua Constituţiei şi nu mai este nimic constituţional în România.
Totuşi, sunt aici în numele democraţiei şi am să fiu mereu. Este doar un simbol, nu chem pe nimeni să facă nimic, este pur şi simplu un moment de reculegere. În acelaşi timp, astăzi, aşa cum ştiţi, trebuia să fie turul doi al alegerilor prezidenţiale. Acest vot a fost anulat şi, practic, anulând democraţia nu se anulează însăşi libertatea noastră. Vom continua, în acelaşi mod paşnic, în acelaşi mod democratic, pentru a ne recâştiga, din nou, ceea ce am câştigat cu trudă şi cu jertfă în decembrie 1989 şi în toţi aceşti 35 de ani”, a declarat Georgescu.
D.A.


























