De la șevalet la cuptor, de la culori la arome, drumul reconversiei profesionale poate deveni o formă de artă atunci când este parcurs cu pasiune. Alina Cristina este exemplul unui om dedicat, care a transformat pictura într-o altă formă de creație: gastronomia.
Cu răbdare, implicare și multă dragoste pentru copii, ea a ghidat 24 de elevi al Școlii Gimnaziale „George Enescu” din Năvodari, îndrumați de prof.învățământ primar Elena Frătică, pas cu pas în ateliere interactive de gătit. Micii participanți au învațat în cadrul programului național „Școala Altfel” nu doar să frământe aluat sau să pregătească o pizza de la zero, ci și să descopere istoria gastronomiei și importanța hranei ca element de supraviețuire.
Prin jocuri educative și teste simbolice de supraviețuire, copiii sunt provocați să gândească, să colaboreze și să se bucure de procesul creației culinare. La finalul fiecărui atelier, experiența este încununată de zâmbete, îmbrățișări și o diplomă de „Junior Chef – Bucătar Pizzer”, o recunoaștere care le confirmă munca, curajul și bucuria de a fi creat cu propriile mâini.
Drumul Alinei Cristina, de la pictură la bucătărie, este povestea unui om care a înlocuit pensula cu lingura de lemn, pânza cu blatul de lucru și culorile cu arome, fără a renunța, de fapt, la spiritul artistic.
În bucătăria din Mamaia Nord, fiecare preparat devine o compoziție, iar fiecare gest o tușă atent controlată. Această reconversie s-a transformat într-o misiune educațională, dedicată copiilor, pe care îi întâmpină cu răbdare, empatie și o energie molipsitoare.
În atelierele interactive de gătit, copiii nu sunt simpli participanți, ci adevărați exploratori ai gastronomiei. Pas cu pas, sunt învățați să gătească, să înțeleagă procesele, să respecte ingredientele și să descopere istoria mâncării, de la rețetele simple, moștenite din vremuri vechi, până la preparatele moderne.
Prin povești adaptate vârstei lor, Alina Cristina le explică de ce mâncarea a fost dintotdeauna esențială pentru supraviețuire și cum gătitul nu este doar o îndemânare, ci o necesitate, un act de responsabilitate și independență.
Atelierele capătă adesea forma unor adevărate teste de supraviețuire, în care copiii sunt provocați să își imagineze o lume fără electricitate, fără supermarketuri și fără confortul de acasă.
În acest context, gătitul devine o lecție de viață, iar joaca se împletește cu învățarea. Prin jocuri educative, provocări culinare și lucrul în echipă, micii bucătari învață să colaboreze, să aibă răbdare, să își dezvolte creativitatea și să capete încredere în propriile forțe.
Dincolo de tehnică, aceste ateliere sunt despre emoție, conexiune și bucuria de a crea împreună. Alina Cristina reușește să intre în universul copiilor, să îi implice, să îi asculte și să îi încurajeze, transformând bucătăria într-un spațiu sigur, prietenos și plin de entuziasm. Fiecare copil este văzut, apreciat și sprijinit, iar greșelile devin lecții, nu eșecuri.
La finalul fiecărui atelier, momentul culminant nu este doar degustarea preparatelor, ci recunoașterea efortului depus. Cu emoție și mândrie, copiii sunt recompensați cu o diplomă, simbol al muncii lor, al implicării și al primei experiențe culinare trăite conștient.
Zâmbetele, îmbrățișările și entuziasmul de la final confirmă că această reconversie de la pictură la bucătărie a devenit mai mult decât o carieră: a devenit o vocație, o lecție despre curaj, dăruire și puterea de a inspira generațiile viitoare.
Reporter: Ce lecții de gastronomie le-ați predat elevilor Școlii Gimnaziale „George Enescu”, îndrumați de prof. învățământ primar Elena Frătică, în cadrul programului național „Școala altfel”?
Alina Cristina: În cadrul atelierului de gătit, astăzi copiii Școlii Gimnaziale „George Enescu” au învățat să facă preparatul pizza cap-coadă, nu cu blaturi gata făcute sau produse cumpărate. Ei singuri au modelat aluatul, au pus ingredientele pe aluat, am copt pizza, au văzut tot procedeul: cum se taie, cum se coace, cap-coadă, și au savurat acest preparat, mai ales că a fost făcut cu mânuțele lor și a ieșit cel mai bun. Munca, atunci când muncești, este cea mai bună. Efortul trebuie răsplătit. Pe final, am făcut și niște fursecuri cu ciocolată, care au avut un succes teribil. Au fost premiați, pentru că merită, fiindcă s-au implicat în această activitate. În cadrul pensiunii Casa de la Mare din Mamaia Nord mai organizăm și alte tipuri de ateliere: atelierul de paste, unde totul se face manual. Pastele le gătim și mâncăm același lucru, iar la final facem o prăjitură în cadrul atelierului. Curând vom implementa și atelierul de sushi pentru clasele mai mari, pentru că aici este nevoie de mai multă îndemânare. Aici punem mâna pe cuțit și este destul de periculos, avem nevoie de precizie. Cei mari sunt invitați la acest atelier de sushi, inclusiv doamnele. Am mai avut un atelier de vopsit ouă, pe care probabil îl voi repeta anul acesta, pentru că există cerere. La fel procedăm: metoda tradițională, vopsirea ouălor în ciorap, dar și o tehnică modernă, cu vopseluri apărute recent. Așa copiii își dau liber imaginației și creează, aș putea spune, adevărate opere de artă. Unele chiar au ieșit wow, pot fi puse lejer într-un muzeu să fie expuse. Atât de frumos au ieșit. Îmi pare rău că nu am la mine să vă arăt poze, dar pe viitor, la următoarele ateliere, se vor face poze și filmulețe, iar dacă postați, lumea va vedea rezultatul muncii lor. Ei sunt adevărații eroi ai acestor ateliere, pentru că cei mai mulți, acasă, nu gătesc: nu avem timp, suntem ocupați, nu vrem să murdărim. Aici, dacă filmați puțin prin sală cu telefonul, se vede ce s-a întâmplat, dar nu este o problemă.
Reporter: La ce test de supraviețuire i-ați supus astăzi pe elevi?
Alina Cristina: Asta este partea care îmi place mie și le spun asta tuturor claselor. Dacă lumea, așa cum o știm noi, s-ar sfârși și nu am mai avea curent, nu am mai avea apă, nu am mai avea mașină de spălat, nu am mai avea… nu știu, ne-am întoarce la cum au trăit oamenii dintotdeauna. Ce facem noi atunci? Pentru că trebuie să mâncăm. Nu putem să stăm flămânzi, am muri. Dacă ne este frig, ne îmbrăcăm, dacă nu avem o casă călduroasă, dacă nu mai avem gaze sau nu mai mergem cu mașina, mergem pe jos, ne îmbrăcăm mai gros și putem circula. Dar de mâncat trebuie să mâncăm. Dacă nu mai avem marketuri, dacă au dispărut, trebuie să știm să gătim. Lumea, așa cum o știm noi, ne arată că trebuie să învățăm să gătim, iar un curs de gătit poate fi o adevărată lecție de supraviețuire în viitor.
Reporter: Cât de receptivi au fost elevii?
Alina Cristina: Toate clasele pe care le-am avut au fost încântate, pentru că au prins toată această acțiune. Este frumos și, în plus, este vorba despre ei ca și colegi: se uită unul la altul, „Cum ai făcut?”, „Eu am făcut așa”, „Uite ce pizza mi-am făcut”. Sunt deschiși, calzi. Îmi plac foarte mult copiii și îmi place că se implică, contrar a ceea ce se spune acum în media, că sunt prinși doar de telefoane și jocuri. Nu este adevărat. Când sunt lucruri interesante, copiii își pun imaginația și mâinile la joacă. Cel puțin aceasta este părerea mea. Poate alții nu văd așa, dar eu, la cursurile mele, așa îi văd.
Reporter: Ce mesaj ați dori să rețină elevii și cu ce gânduri să se îndrepte spre casă?
Alina Cristina: În ultimii ani, în HoReCa există o problemă: nu mai avem personal calificat, pentru că este o meserie grea, dar și foarte frumoasă. Cei care vin la cursuri aș vrea să ia în calcul că această meserie, pe lângă beneficiile materiale, poate fi și pentru suflet, pentru că lucrezi cu oameni și se nasc povești frumoase în bucătărie. Merită să faceți această meserie, pentru că vă poate împlini.
Reporter: De unde pasiunea pentru arta culinară?
Alina Cristina: Pasiunea mea? În tinerețe pictam și am renunțat la pictat, pentru că nu era văzut ca o meserie din care să trăiești. Părinții mei, cum erau vremurile atunci, spuneau: „Nu se câștigă bine. Ce o să faci, pictoriță? O să mori de foame”. Și atunci, cumva, s-a legat partea aceasta de pictură cu bucătăria și am trecut în această zonă.
Reporter: Cât de dificilă a fost reconversia de la pictură la bucătărie?
Alina Cristina: Nu este dificil nimic dacă îți place. Dacă nu îți place, este foarte dificil. Totul depinde de tine. Dacă ești un luptător și vrei să faci acel lucru, reușești. Dacă nu vrei, orice lucru pare greu. Trebuie să îți placă măcar puțin. Poate că unii venim cu un bagaj, cu o îndemânare, cu anumite abilități, dar cred că, cu puțină încredere în tine, oricine poate ajunge bucătar.
Reporter: Care este mulțumirea dumneavoastră sufletească la finalul unui atelier dedicat copiilor?
Alina Cristina: Îmbrățișarea de final, de grup. Doamne, am inima cât o pâine! Când îi văd atât de fericiți și simt că sunt lipiți de mine… A fost frumos. Simt că interacționăm. Plus că am și jocuri în timpul atelierului. Nu doar gătim împreună, dar mă și joc cu ei, pentru că vreau să intru în pielea lor, să îi văd cum sunt. La finalul cursului, fiecare participant primește o diplomă, ca amintire, și poate, cine știe, câțiva dintre ei vor fi colegii mei și voi preda ștafeta. Mi-aș dori.
Reporter: În final, ce mesaj doriți să transmiteți tuturor celor care ne privesc acum?
Alina Cristina: Dacă vă place ceva în viață, faceți sută la sută, nu pe jumătate. Acesta este succesul în orice carieră. Dacă faci lucrurile cu jumătăți de măsură, nu ies.
Reporter: Vă mulțumim și vă felicităm pentru tot ceea ce reușiți să faceți.
Alina Cristina: Și eu vă mulțumesc.
A consemnat Alexandra VASILE
