Constanța este un oraș aparte, plin de mistere și povești fascinante. Clădirile sale respiră istorie, iar centrul vechi al orașului de la malul mării încă ascunde comori care așteaptă să fie descoperite – situri arheologice, vestigii antice, monumente istorice și o arhitectură impresionantă.
Despre cum trăiau aristocrații, cum își petreceau timpul constănțenii și turiștii și cum arăta orașul în perioada interbelică ne-a vorbit cu pasiune dr. Cristian Cealera, istoric în cadrul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC).
Cum s-a născut proiectul „Constanța în urmă cu un veac”
Cum arăta Constanța în urmă cu 100 de ani? Ce făceau locuitorii orașului într-o zi obișnuită de vară? Ce parfumuri foloseau, unde își petreceau serile și cum se desfășura viața într-unul dintre cele mai importante orașe-port ale României? Aceste întrebări au stat la baza proiectului „Constanța în urmă cu un veac”, prin care cercetătorii MINAC încearcă să reconstituie atmosfera orașului interbelic.
„Noi, cei de la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, cercetăm în ultimii ani această poveste a Constanței interbelice. Anii ’20-’30 au fost pentru orașul nostru probabil cei mai buni ani din punct de vedere economic, al dezvoltării portului și al urbei în general.
La un moment dat ne-am pus întrebarea: cum arăta orașul nostru în urmă cu 100 de ani? Care erau trăirile locuitorilor, cum era viața de zi cu zi, cum arăta sezonul estival, dar și celelalte perioade ale anului, când Constanța nu era asaltată de turiști?
Așa s-a născut ideea proiectului «Constanța în urmă cu un veac». De fiecare dată, la tururile, prezentările și conferințele pe care le organizăm, încercăm să particularizăm fiecare perioadă. De exemplu, astăzi este un weekend de iulie și cercetăm ce se întâmpla în luna iulie a anului 1926, la Constanța”, a relatat dr. Cristian Cealera.
Principesa Ileana, îndrăgostită de Constanța
Printre poveștile descoperite de istorici se află și cea a Principesei Ileana, fiica Regelui Ferdinand și a Reginei Maria, care avea o legătură aparte cu orașul de la malul mării.
„Știm că în luna iulie aici, la Constanța, a venit Principesa Ileana, fiica regilor Ferdinand și Maria. Era îndrăgostită de Constanța și avea iahtul «Isprava» ancorat în portul Constanța, ieșind foarte des pe mare. Avea brevet de comandant de iaht și de pilot.
În memoriile sale, scrise la bătrânețe, mărturisea că pentru ea Constanța a avut mereu un loc special în inimă. Deși văzuse multe porturi frumoase din lume, pentru ea Constanța rămânea portul porturilor.”
Vara anului 1926, când Cazinoul și-a redeschis porțile
Istoricul Cristian Cealera mai spune că vara anului 1926 a reprezentat un moment important pentru oraș, odată cu redeschiderea Cazinoului comunal și implicit reluarea jocurilor de noroc.
„Sunt lucruri care ne oferă parfumul de altădată. Știm că, în iulie 1926, s-a redeschis Cazinoul comunal. Fusese închis aproape trei ani, după ce jocurile de noroc nu mai fuseseră acceptate, iar turiștii începuseră să ocolească orașul. Primăria Constanța a decis atunci să permită din nou jocurile de noroc, iar turiștii au luat din nou cu asalt orașul. Comercianții, restaurantele și hotelurile au avut numai de câștigat”, afirmă Cristian Cealera.
Chanel, Guerlain și Ford T, în Constanța interbelică
O parte importantă a cercetării o reprezintă ziarele vremii, care oferă o imagine autentică asupra vieții cotidiene: „Atunci când vorbești despre ce s-a întâmplat într-o anumită zi în urmă cu un veac este foarte interesant să cercetezi reclamele și articolele din ziarele vremii. Existau trei cotidiene importante în Constanța – Dacia, Dobrogea Jună și Marea Neagră –, iar de acolo aflăm foarte multe informații prețioase.
Descoperim ce parfumuri se vindeau, ce preparate se serveau în restaurante, ce formații și artiști veneau pe litoral. Veneau dansatoare și cântărețe din Franța, poate chiar de la Moulin Rouge, dar și tenori și soprane din Italia, unii dintre ei cântând la La Scala din Milano și susținând concerte la Cazinoul comunal.
Toate acestea vorbesc despre o viață tumultuoasă și despre dorința constănțenilor de a fi în pas cu moda. Doamnele se îmbrăcau asemenea celor din Paris sau New York și foloseau parfumuri Chanel No. 5 ori Guerlain. Am găsit chiar și reclame la apa de toaletă Shalimar, care există și astăzi.
Bărbații erau pasionați de automobile și își cumpărau Ford T. În Constanța exista chiar o reprezentanță Ford, pe strada Mircea, aproape de Piața Ovidiu. Vorbim despre un oraș bogat, dezvoltat și modern”, relatează istoricul.
Un oraș viu în orice anotimp
Deși perioada interbelică nu a fost lipsită de provocări, imaginea de ansamblu este aceea a unui oraș aflat într-o continuă dezvoltare: „Nu spunem că în perioada interbelică nu existau probleme. Erau epidemii, existau oameni care trăiau la limita sărăciei. Dar, în același timp, vorbim despre o viață frumoasă și mai liniștită. Primul Război Mondial rămăsese în urmă, rănile începeau să se închidă, iar oamenii voiau să trăiască din plin.
Localurile se închideau dimineața sau chiar deloc. Exista cerere de locuri de muncă, iar orașul era vibrant. Ne dorim să descoperim nu doar verile Constanței, ci și toamna și iarna, când observăm cum se schimbă reclamele și chiar strategiile comercianților.
Vezi cum restaurantele, în lipsa turiștilor, se reorientează și promovează organizarea de nunți, botezuri sau alte evenimente. Astfel de proiecte sunt menite să refacă viața Constanței din epoca modernă și să ne ajute să înțelegem de unde venim, unde suntem și încotro mergem”, a conchis dr. Cristian Cealera, istoricul MINAC.
Loredana MIHAI


























