Casa Județeană de Pensii Constanța a organizat în cursul zilei de joi, 5 septembrie 2024, o conferință de presă având ca subiect recalcularea pensiilor.
Conferința s-a desfășurat la sediul Casei Județene de Pensii Constanța.
”Aceste pensii reculatate vor fi primite în fiecare lună, începând cu septembrie. Legea este una bună pentru că elimină inechitățile. Pensionarii care nu au înțeles s-au prezentat la Casa de Pensii. Noi am fost pregătiți si am deschis mai multe ghișee. În această perioadă, pensionarii au înțeles modul în care apare decizia, iar cei care nu au înțeles au depus cereri de recalculare. Astfel, au fost depuse 1.286 de cereri de recalculare, toate o să fie reanalizate.
Majoritatea deciziilor recalculate au crescut, dar au fost și pensionari cărora le-a fost scăzută pensia. Toate pensiile, de la 1 ianuarie, vor fi recalculate și indexate. După cum știm, cu 1 octombrie, nu va mai exista pragul de impozitare pentru pensiile de 2000 de lei, ci s-a ridicat la 3000 de lei. Avem în jur de 98.000 de pensii până în 3000 de lei. Peste program nu a stat nimeni, noi ne-am organizat destul de bine”, a spus Cristina Samoilă, directoarea Casei de Pensii.
Video:
A.C.




























Cu respect , dar multe decizi sunt greșite, pentru ca au fost situații în care decizia initiala a fost revizuita în urma unor hotărâri judecătorești care constatase nefructificarea de stagii de cotizare si diverse modificări legislative ce au dus la alte date .Ori lundu-se de baza la calcul prima decizie , nu se poate spune ca este corect . Dacă nu faceți un calcul rapid , în instanta veți pierde bani și încrederea.
Marcela Regep