„Şcoala Altfel, perioadă destinată activităţilor de educaţie non-formală, a fost extrem de aglomerată pentru Grădina Zoologică din București. Elevi din toate colțurile țării au dorit să admire frumoasele viețuitoare din Capitală.
Printre cei care au avut parte de o excursie la Zoo se numără și zeci de elevi ai claselor pregătitoare B și C, de la Școala “George Enescu” din Năvodari. Aici, ei au văzut și admirat pentru prima dată șarpele boa sau iguana verde.
Potențialul educațional este cel mai ridicat pentru o grădină zoologică prin îmbinarea activităților plăcute și distractive cu cele educative! Nici o informație cuprinsă într-un manual școlar nu produce același impact cu momentul în care un copil vede pentru prima oară frumusețea leilor.





Animalele sunt fundamentul studiului pentru toate ariile academice, iar biodiversitatea, mediul înconjurător reprezintă subiecte deosebite, care permit dezvoltarea educațională atât pentru copii, dar și pentru studenți și adulți.
Animalele pot fi o legătură cu lumea reală și pot inspira elevii să continue activitățile de cercetare și studiu privind animalele. Vizita copiilor din Năvodari, la Grădina Zoologică, a reprezentat o experiență unică de a înțelege nevoile animalelor sălbatice de hrană, spațiu, intimitate și ocrotire. Elevii au fost însoțiți în excursie de prof. Livia Frătică și prof. Mihaela Fodor. De precizat că prețul unui bilet pentru elevi, strudenți și pensionari este 7 lei, iar adulții plătesc 15 lei.
Program de vizitare:
1 APRILIE – 31 OCTOMBRIE
Luni – închis
Marți – Duminică – 09:00 – 19:00
1 NOIEMBRIE – 31 MARTIE
Luni – închis
Marți – Duminică – 10:00 – 17:00
25 Decembrie, 31 Decembrie, 1 Ianuarie – închis
Alexandra VASILE



























