În cursul zilei de duminică, 8 august a.c., Farul Constanța a susținut o conferință de presă, în cadrul căreia a fost prezentat un program social pe care echipa îl va implementa la nivelul județului pentru copii marginalizați, dar și seniori a căror viață merită povestită.
Reprezentanți ai Farul Constanța au discutat și cu copiii, care au vrut să știe câte antrenamente trebuie să faci săptămânal ca să ajungi profesionist, ce calități trebuie să ai, ce goluri importante au dat, care sunt echipele favorite, când au început să joace fotbal, care au fost cei mai buni antrenori ai lor și nu numai.

Micuții i-au tot adresat întrebări președintelui Farul Constanța Gică Popescu despre Mondiale, câte goluri a dat la Națională, care au fost cei mai buni jucători cu care a jucat.
„În sport 70% cap, 30% picioare. Este foarte importantă legătură cu școala“, le-a mai spus Gică Popescu.
La sfârșitul întâlnirii toți micuții au primit mingi, tricouri, șepci, fulare.
V.I. L.M.
Citește și:
































