Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 13 Poliție, la data de 16 iulie 2026, au reținut un bărbat, în vârstă de 57 de ani, față de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de tentativă de viol.
În fapt, la data de 16 iulie 2026, polițiștii Capitalei au fost sesizați, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că, în jurul orei 03.50, pe o stradă din Sectorul 3, ar fi avut loc o tentativă de viol.
La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițiști din cadrul Secției 13 Poliție, care au identificat persoana vătămată, o femeie, în vârstă de 66 de ani.
Din datele și probele administrate a reieșit faptul că, la aceeași dată, în jurul orei 03.50, în timp ce se afla pe o stradă din sectorul menționat, femeia ar fi fost abordată de un bărbat care, prin constrângere fizică, ar fi încercat să întrețină cu aceasta raporturi sexuale, împotriva voinței sale.
De asemenea, un bărbat aflat în zonă a auzit strigătele de ajutor ale persoanei vătămate și a apelat numărul unic pentru apeluri de urgență 112.
În urma activităților desfășurate, polițiștii din cadrul subunității au depistat, la scurt timp, un bărbat, în vârstă de 57 de ani, bănuit de comiterea faptei.
Acesta a fost condus la sediul subunității, în vederea audierii. Față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, iar ulterior, magistrații au dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 13 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de viol.
Poliția Capitalei apreciază spiritul civic al bărbatului care, auzind strigătele de ajutor ale femeii, a apelat de îndată numărul unic pentru apeluri de urgență 112. Prin intervenția și sesizarea sa promptă, acesta a contribuit la protejarea victimei și la intervenția rapidă a polițiștilor.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este un procedeu al procesului penal reglementat de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Video:
L.B.



























