Dobrogea, spațiul în care conviețuinesc o salbă de etnicii, încărcat spiritual, istoric, emoțional, se află la ceas aniversar. În acest an, la data de 23 noiembrie, sărbătorește 146 de ani de la de la reîntregirea cu Patria Mamă. La 23 noiembrie 1878 a căpătat statut de provincie a României.
Regiunea din sud-estul țării, Dobrogea, a fost, este și și va rămâne un mozaic etnic. Reprezintă o unitate și apropiere a comunităților ce și-au lăsat amprenta de-a lungul secolelor în acest loc încărcat emoțional, spiritul și cu o istorie ce trebuie rostită mereu.
Astfel, cotidianul Focus Press a marcat această zi extrem de importantă pentru noi, prin realizarea unei emisiuni culturale alături de Lavinia Dacia Dumitrașcu, cercetator științific al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța și Andrei Neagu, colecționar și curator de artă veche, managerul ArtAntik Gallery din Constanța.
Aflați în studioul Focus Press, aceștia au relatat fapte istorice: de la Kiustenge, la Constanța.
„Acest eveniment marchează în mod simbolic un moment deosebit de important pentru istoria orașului Constanța, așa cum îl cunoaștem astăzi. Pentru că la 23 noiembrie 1878 armata română împreună cu administratorii trimiși de corona regală au ajuns în jurul orelor 10 fix în această zonă, pentru că, efectiv, aici, în zona Lupoaică, era, să spunem generic, poarta de intrare, zona de intrare în ceea ce se numea atunci Kiustenge, practic un sat. Este unul dintre putinele orașe care are o continuitate, chiar dacă s-a ajuns să fie sat, la un moment dat a fost și comună, dar atâtea războaie au trecut peste Dobrogea, inclusiv peste Kiustenge, încât mulți ar fi crezut că va rămâne doar o ruină”, relatează Andrei Neagu într-un scurtmetraj prezentat în cadrul interviului.
Iată declarații din cadrul emisiunii:
Andrei Neagu: „Filmul scurtmetrajului este realizat în anul 2022, pe 23 noiembrie 2022, zi în care am ținut să celebrăm intrarea administrației românești în orașul Constanța. Și așa cum ați putut observa și în montaj, am refăcut generic câteva momente importante care au marcat ulterior istoria orașului nostru, terminând cu inaugurarea unei plăci comemorative dedicate lui Mihail Coiciu, care de asemenea a făcut parte din trimișii coroanei regale în Dobrogea în noiembrie 1878, fiind de ulterior numit primul director al Prefecturii Constanța.”
Alexandra Cucu, directorul Focus Press, modernatorul emisiunii: „Lavinia, spuneam că este o perioadă frumoasă, mă refeream la luna noiembrie, și de aici te rog să preiei cuvântul, să ne spui ce reprezintă 1878 pentru noi.”
Lavinia Dumitrașcu: „O a doua etapă a realizării Statului Național Unitar Român, pentru că vorbim, să începem cu ianuarie. 1859, românii îl aleg pe ambele tronuri ale Țărilor Române, Țara Românească și Moldova, pe Alexandru Ioan Cuza. Aceea este mica unire. Îi spunem și nu pentru că este mai puțin importantă decât celelalte, ci pentru că s-au unit doar două dintre multele țări românești. Al doilea moment îl reprezintă revenirea Dobrogei la țară. Eu încă îi spun revenirea la țară, deși sunt multe opinii în această exprimare. Și apoi desăvârșirea unității de stat pe 1 decembrie 1918, Alba Iulia, ca element central, ca element central, dar Marea Unirea nu s-ar fi putut realiza fără unirea Dobrogei. Și de aceea poate trebuie să ieșim mai mult în țară de Ziua Dobrogei, pentru că nu se sărbătorește decât la noi, în Dobrogea, adică Tulcea- Constanța și la școli în principal. De aceea este foarte important acest moment pentru noi. Noi știm că Dobrogea era un pământ, adică era pământ mult în această regiune și populație puțină.
Stăpânirea otomană păstrase niște forme de administrație și în alte domenii destul de medievale. Era un teritoriu unde funcționarii din celelalte țări române erau trimiși ca pedeapsă, iar copiii erau amenințați, dacă nu ești cuminte, te trimit în Dobrogea. Și totuși, vedeți dumneavoastră, realizarea statului național unitar român în etapele lui nu ni s-au dat de pomână.
În 1859 românii își exprimă dorința de unitate prin dubla alegerea lui Cuza, în 1878 s-a realizat după un război ruso-turc pe care noi l-am numit de Independență, pentru că la San Stefano se recunoaște independența României, și apoi Marea Unire în urma unui prim război mondial. Și vedeți dumneavoastră noi, ăștia prea mici, că nici nu mai știu dacă suntem binecuvântați cu bogățiile, cu poziția geostrategică sau suntem blestemați. Pentru că da, suntem bogați, avem o poziție deosebită, dar în același timp suntem invidiați, să le spunem, și toți vor ceea ce avem noi, inclusiv acum când suntem la granița unui război. Vreau să vă spun că după San Stefano a venit în septembrie Congresul de la Berlin, unde problemele sunt destul de dificile, la fel ca și în cazul Primului Război Mondial. Acum măcar Brătianu, I.C. Brătianu și Kogălnicianu sunt primiți doar la ședința care viza România. Ei se duseseră înarmați, cum o va face Brătianu și în 1918, cu hărți, cu dovezi că e pământ românesc, cu statistici și așa mai departe.
Și Dobrogea ne este dată, dar de fapt era vorba despre altceva. Imperiul Otoman trebuia să plătească despăgubiri Rusiei, ei nu reușesc să plătească cash întreaga sumă, fapt pentru care Imperiul Otoman dă Rusiei Dobrogea. Rusia face un troc cumva, spunea, uite eu dau Dobrogea României, în schimb să-mi dea Basarabia de Sud. În fond, cele două imperii făceau schimb de teritorii românești și la un moment dat, unul din marii noștri politicieni întâlnindu-se cu un rus, rusul îi spune, v-am dat Dobrogea. Și el i-a răspuns, Rusia ne-a dat ceea ce nu era al lor și ne-a luat ceea ce era al nostru. Deci, schimbul s-a făcut între marile puteri cu teritorii românești, deși ai noștrii s-au zbătut foarte mult să nu apară în documente ca schimb.
Nici nu știm cum ar trebui tratat. Dar cert e că Dobrogea a revenit la țară și erau probleme grele pentru că, vedeți dumneavoastră, Carol intră în Dobrogea, de fapt nu el, administrația intră, el rostește celebrele proclamații care sunt făcute deLogălnicianu, proclamații care se adresează dobrogenilor și se adresează soldaților și în care punctul principal și cel pe care trebuie să-l reținem este că etniile sunt egale, trebuie tratate egal cu românii, cu referire directă la musulmani pentru că ei din stăpâni ajung sub statului român și din majoritare ajung minoritari și în această idee, de fapt, este preluarea toleranței de la Imperiul Otoman și ridicată de autoritățile românești la rang mult mai înalt pentru că, de fapt, și Imperiul Otoman ne permisese nouă ortodoxilor să avem școli în limba română și să avem biserice drept, nu cu turlele mai înalte decât minaretul lor. Iar Carol se ține de cuvânt și drept dovadă realizează, construiește Marea Moschee din Constanța, iar musulmani, dre mulțumire, îi pun numele Carol I, organizează unități militare special pentru musulmani adică să se îmbrace în șalvari și să-și pună fesul pe cap, să-și facă rugăciunea și să nu mănânce porc, adică cu merinde specifice și multe, multe alte normalități, până la urmă, nu erau privilegii.
Și bineînțeles și referitoare la celelalte minorități, la un moment dat spune, cere armatei cum apărați bunurile și viața românilor, apărați la fel și bunurile și viața celorlaltor etnii. Deci vorbim despre o toleranță pe care poporul român o are dintotdeauna, uneori merg înspre prostie, chiar fiind luată de prostie. Ceea ce vreau să mai subliniez este faptul că era greu totuși. Dobrogea era înapoiată, iar autoritățile române, era neamț, Carol, principe atunci, dar el simțea românește și, sprijinind fiind de tatălui care n-a călcat niciodată în România stăpânită de principele și apoi Carol, a devenit român cu sufletul, nu știu cum să spun, și l-a sprijinit spre binele României, vorbind cu neamurile lui încoronate din Europa. Și pun în pile, să zicem așa, României.
Ce a făcut? Ce trebuia făcut și ce a făcut? În primul rând, autoritățile române trebuiau să populeze Dobrogea. Să o populeze și mai mult de atât să o românizeze. Pentru că în 1878, populația Dobrogei era de 226.000 de locuitori, între care 127, parcă, erau musulmani. Deci, din punct de vedere al numărului, erau tătarii, turcii, românii, bulgarii și celelalte etnii. E drept, turcii și tătarii sunt întemeietorii satelor din Dobrogea. Multe dintre denumiri se păstrează și astăzi s-au fost traduse.”
Andrei Neagu: „Chiar despre acest schimb sau joc geopolitic pe care l-ați numit troc, ceea ce vedem că se practică și în zilele noastre, de aceea avem un război, practic un război la graniță. Și pentru că vorbim de războiul în desfășurare între Rusia, aparent cu pretenții imperialiste în continuare, și Ucraina, există și auzim, de exemplu, aproape în fiecare zi la știri despre Herson, Cherson în limba română, regiunea Cherson.
Ei bine, în anul 1840, pentru că vorbeam de colonizări ale Dobrogei, au fost colonizați de către Imperiul Otoman în Dobrogea etnici germani care proveneau din regiunea Herson, din Ucraina. Etnici care au părăsit în mare parte ulterior localitățile pe care le-au înființat, sau în care s-au stabilit, pentru că s-au stabilit și în localității care deja existau, cea mai apropiată de noi fiind Teghirghiol, pe care, spuneam, teritoriul l-au părăsit în mare parte și s-au stabilit ulterior în cel de-al treilea Reich. Dar, iată, ceea ce vreau să subliniesc prin acest exemplu este multietnicitatea Dobrogei și acest periplu de etnii care vin, locuiesc în Dobrogea, pleacă, unele revin, altele nu mai revin, dar probabil cea mai consistentă etnie din Dobrogea este cea a românilor, care sunt consemnați sate de români la 1850, mai ales în zona munților Măcin, sate de români dicieni.
Ce sunt românii dicieni? Românii dicieni sunt dobrogeni autentici de etnie română care au înființat localități în Dobrogea. Mai departe despre români, ulterior, putem vorbi despre vlahii români care făcuseră din Dobrogea un loc de pășune pe timpul iernii pentru animalele lor. Mă refer la românii proveniți din Mărginimea Sibiului.
Astfel de români vlahi care apăreau în Dobrogea la sfârșitul secolului XIX, începutul secolului XX erau recunoscuți de către autohtoni, de către populația majoritară din Dobrogea, formată din turco-tătari, mai ales din tătari de fapt, după cușmele acelea de ciobani. Acești erau vlahi, acești erau românii care ulterior au colonizat, după 1878, Dobrogea din diverse regiuni ale regatului României.
Lavinia Dacia Dumitrașcu: „Dacă ne uităm la numele primarilor, prefecților și așa mai departe, și consilierilor și intelectualilor din Dobrogea, majoritatea dintre ei sunt mooani. Și mai vin de undeva, vin din Basarabia, inclusiv colonii germane din Basarabia și se stabilesc aici. Eu vreau să spun că la venirea autorităților, la revenirea, să zicem, autorităților române, Constanța era un târguleț, un târgușor. Da, una, două familii de români. Aici erau turcii, erau tătarii și erau, atenție, grecii. Pentru că primirea autorităților române pe 23 noiembrie este realizată de comunitatea greacă.
Comunitatea greacă care avea teatru, care avea biserică, care avea deja școală. Dar ceea ce era iar foarte important și realizează autoritățile este legarea fizică între România și noua provincie venită la țară. Și în mare parte ei se datorează lui Carol, care avea o viziune încă înainte de război, Dobrogea noastră, un pod cu cale ferată peste Dunăre, să facă legătura dintre România și Dobrogea și apoi, prin acest pod, spre portul Constanța, deschiderea României spre lume. Și asta reușește. Problema era destul de dificilă, pentru că Imperiul Otoman dăduse în concesiune unei firme engleze construcția căi ferate. Oamenii au lucrat prost și au terminat lucrările și calea a fost făcute prost. Dar englezii au început să civilizeze Constanța, de exemplu. Aveam și un cartier englez.
Și, într-adevăr, statul român, cumpără la preț foarte mare, dar a meritat investiția, lucrările de la calea ferată și de la portul Constanța. După două licitații, în care participă cele mai mari case, cele mai importante case de construcții în acest sens, din Europa și chiar din lume, acestea m-au îndeplinit condițiile din caietul de sarcini. Faptul pentru care I. C. Brătianu și Kogălnicianu îl sprijină pe tânărul inginer, Anghel Saligny. Și el vine cu o echipă de tineri ingineri, din păcate numele lor nu este amintit prea des și trebuie amintit. Și-a făcut cercetare pe fiecare dintre acești ingineri, care vor fi de faimă mai târziu.
O echipă școlită la proaspăta înființată școală de drumuri și poduri și ce mai era, Politehnica de la București. Între ei, doi viitori oameni politici foarte importanți, fiii primului ministru, care i-a trimis de la munca de jos de inginerie, adică Ionel și Vintilă Brătianu. Și așa ca și anecdotă să spunem, deși nu e anecdotă, Anghel Saligny l-a ajutat pe Ionel Brătianu cu bani, a plătit drumuri în fiecare săptămână, la sfârșit de săptămână.
Andrei Neagu: „Revenim la Kiustenge, la Constanța și lucruri inedite. Efectiv primul primar al Constanței, sub administrație românească, nu este un român. Este Antonio A. Alexandridi. Iată ce nume frumos. Antonio Alexandridi cu două mandate foarte scurte, 1878-1880 și după aceea, dacă rețin, din 1882-1883. Este un etnic grec născut la Constantinopol, la Istanbul, deci cetățean cumva turc, care nu prea era vorbitor de limba română. Și de ce l-au ales românii să-l pună administrator al Constanței în prim mandat? Pentru că ei trebuiau, românii, să pacifice cele două părți. Cumva majoritatea, turcii, turco-tătarii odată și grecii, foarte puternici din punct de vedere economic la nivelul orașului Constanța și majoritari creștini. Și atunci au ales această cale de mijloc.
Și acest primar, despre care știm că nu prea era vorbitor de limba română, ne spune faptul că pentru încă o perioadă, limba de circulație internațională în administrația constanțeană era limba turcă. Era limba care se înțelege majorității etnice. Și da, acest primar la Constanța are sarcina de dată de către administratorii români de a începe cumva implementarea sistemului administrativ românesc, adică de schimbarea celui otoman. De chestii minore, dat nume străzilor, sistematiza străzile cu numere pe case, schimba sistemul de impozitare turcesc în cel românesc și alte detalii tehnice de acest fel.”
Lavinia Dacia Dumitrașcu: „Legea pentru organizarea Dobrogei, care este, cred că, cea mai importantă lege dată pentru Dobrogea, realizată tot de Kogălnicianu și de data asta de primul prefect al Constanței, Remus Opreanu. Și apoi a urmat, în 1910, legea, s-au zbătut foarte multe ai noștrii pentru drepturi politice. Și aici marile personalități ale începutului de secol XX s-au implicat și s-au luptat în frunte cu I. N. Roman, dar mai toți oamenii politici. La noi, în perioada interbelică, mai ales oamenii politici erau intelectualii și îi vedem și la Liceul Mircea, și în administrativ, și pe plan cultural, în diferite organizări. Iar legislația n-a fost forme fără fond în realizarea acestei legislații, s-a făcut cu cap. Și s-a făcut pentru totdeauna, după aceea au survenit mai puține schimbări. Au început să fie puse la punct lucrurile.”
L.M.
