Cazinoul din Constanța nu a fost redeschis pe 15 august, odată cu marcarea Zilei Marinei Române. Motivul: lucrările de restaurare nu sunt încă gata. Potrivit Companiei Naționale de Investiții, care a preluat în administrare imobilul, pentru a-l consolida și reabilita, stadiul lucrărilor, în acest moment, este de 85%, iar termenul estimat pentru finalizarea lor este noiembrie 2024.
Despre clădirea construită în 1910 am stat de vorbă, în cadrul rubricii “File de istorie”, cu doi invitați speciali ai lui Andrei Neagu – ArtAntik Gallery (contributor al rubricii – n.r.): ghizii culturali Ovidiu Neacșu de la “Bucureștiul povestit” și Diana Slav.
Ovidiu Neacșu, “Bucureștiul povestit: ”Pasiunea mea pentru stilul Art Nouveau provine de la această clădire, Cazinoul. (…) Îmi place să fac tot felul de paralele, iar arhitectul principal care a dat stilul acesta eclectic, cu amprentă puternică Art Nouveau al Cazinoului vostru a participat, cumva, ca și consultant, și la proiectul Athenee Palace din București. Din păcate, hotelul a fost restilizat în 1937 într-un stil Art Deco destul de auster. Dar, Daniel Renard a trecut și prin București, era deja faimos pentru frumusețea aceasta de aici”.
Vorbind despre fascinanta clădire de pe malul mării, Ovidiu Neacșu a prezentat, cu documente, cum a debutat construcția – în sensul că proiectul inițial a trecut prin mai multe transformări (acestea pot fi observate vizionând materialul VIDEO – n.r.): “Avem trei faze în decursul construcției. De fapt, proiectul fusese inițial încredințat lui Petre Antonescu, un mare arhitect al României și aș spune cel mai mare al Bucureștiului – de la el avem Palatul Crețulescu de lângă Cișmigiu, Casa Dinu Lipatti, primăria actuală, (…), a proiectat silozurile care se văd în depărtare (în Portul Constanța – n.r.), construite cu Anghel Saligny. Proiectul lui pentru Cazinou era un pic neo-românesc, doar că la un moment dat, preferința s-a îndreptat către Daniel Renard”.
Diana Slav, ghid cultural, explică modificarea de arhitecți: “În contextul istoric al orașului, aici tot ce însemna primărie, consilii locale erau numite de la București și se schimbau din 2 în 2 ani. Și, evident, fiecare conducere avea câte un favorit. Scarlat Vârnav, care a fost prefect în mai multe rânduri, îl avea ca favorit pe Daniel Renard (….) și de aceea a revenit Daniel Renard ca arhitect”.
Un document din Arhivele Naționale Constanța, din iunie 1903, indică și momentul când Renard preia lucrările: „Țin respectuos a vă ruga să binevoiți a-mi încredința studiile planurilor și supravegherea Casinoului care se va clădi în Constanța. Ofer a face toate aceste lucrări tehnice acordându-mi-se un procent de 4% asupra sumei totale ce se va stabili în situația definitivă. Binevoiți, domnule primar, asigurându-vă de o deosebită stimă, Daniel Renanrd”. “Nu este singurul arhitect care este interesat de acest proiect. Am găsit un document semnat și de Dimitrie Marmarolu (…)”, relatează Ovidiu Neacșu.
Într-un final, opera lui Daniel Renard continuă pe bazele puse de Petre Antonescu. La forma incipientă a Cazinoului este adăugată o terasă, care era inițial deschisă, apoi terasa este închisă și se mai adaugă una, către mare.
Pentru edificarea Cazinoului, documentele vremurilor indică faptul că în zonă (unde este faleza) fusese montată o cale ferată pentru a fi transportate materialele aferente construcției. Tot din schițele prezentate de Ovidiu Neacșu, rezultă că geamul imens în formă de scoică ce poate fi admirat la Cazinou avea o “soră geamănă” pe peretele opus. “Acolo sus este sala mare de spectacole, de bal, are o scenă foarte frumoasă. (…) Fereastra dinspre mare fusese și ea montată în momentul modificării proiectului și adăugării Sălii Oglinzilor, care înțeleg că a fost sală de jocuri de noroc și care nu era la fel de înaltă, așa că a fost zidită (…) În momentul când au început lucrările la Cazinou a fost descoperită și fereastra zidită, fereastra geamănă de pe peretele opus (…)”.
Continuând prezentarea documentelor, Ovidiu Neacșu a adduce în atenție și achizițiile făcute la acea vreme pentru dotarea și funcționarea Cazinoului, iar în completare, Diana Slav face următoarele precizări: “Scopul aici nu era doar pentru jocuri de noroc. (…) Era un scop general de a-I distra pe cei care veneau la malul mării, De fapt, aceasta este cea de a treia clădire pe care o aveam noi cu numele de Cazinou. Ele s-au mai numit Casin și Cursal. Cursal era un fel de sală de curs, dar prin curs ne gândim la cursuri de dans, inclusiv de ascultat muzică, de citit presă (…). Primul Cursal a fost chiar în capătul Peninsulei – acum avem statuia lui Mihai Eminescu –, dar era o structură temporară (…). Acel al doilea Cazinou are o poveste interesantă: undeva în 1902 l-a avut ca administrator chiar pe fiul lui Ion Creangă, care era patiser, cofetar (…)”. Mai multe detalii despre urmașii lui Ion Creangă și legătura cu arhitectura Bucureștiului ori cu Anghel Saligny și bârnele din interiorul Cazinoului – în materialul VIDEO!
Alexandra CUCU
Citește și:
Departe de mine gindul de a critica, de fapt sint bucuros si recunoscator ca, in sfirsit, Cazinoul este reinviat. Acum, uitindu-ma la pozele din trecut si la pozele fatadei renovate, in trecut basoreliefurile erau accentuate printr-o culoare deosebita, mai intunecata (a darker shade) astfel scotindu-le in relief. Poate ca, mai tirziu, o sa aplice si la noua renovare.