VIDEO. GALERIE FOTO. Percheziții la suspecți de contrabandă cu țigări: 15 persoane, reținute

0
114

Sâmbătă, 27.11.2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea, pe o perioadă de 24 de ore, a unui număr de 15 inculpați, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și contrabandă asimilată în formă agravată.

În cauză s-a reținut faptul că, începând cu anul 2020, pe raza municipiului București și a județului Ilfov și-au desfășurat activitatea două grupuri infracționale organizate, constituite în scopul obținerii ilicite a unor profituri bănești considerabile, ca urmare a comercializării de țigarete neintroduse în circuitul fiscal al României, cunoscând că acestea provin din contrabandă.

Prima entitate criminală cercetată în prezenta cauză avea ca membri constituenți mai multe persoane care provin din aceeași familie, care au dezvoltat, în timp, legături infracționale cu contrabandiști din Republica Moldova și Ucraina, cumpărând în mod regulat de la aceștia cantități importante de țigarete în vederea revânzării lor la un preț superior celui de achiziție.

După introducerea în țară, prin sustragere de la controlul vamal, furnizorii ucraineni/moldoveni transportau țigaretele disimulate în tiruri, dube, furgonete sau chiar în mijloace de transport persoane (autocare) până în zona de centură a municipiului București, de unde erau preluate de către membrii grupării și depozitate, temporar, în diferite imobile, fiind mai apoi comercializate în zona Pieței Bobocica de pe raza municipiului București.

Cea de-a doua grupare infracțională organizată ce face obiectul cercetărilor în prezenta cauză, era structurată în jurul membrilor altei familii, fiind coordonată de către o inculpată care, împreună cu ceilalți membri, desfășura activități pe linia identificării de cumpărători și a vânzării de țigarete către aceștia în incinta Pieței Obor din București, această grupare aprovizionându-se de la membrii primei grupări.

Prejudiciul estimat în cauză se ridică la aproximativ 2.500.000 de lei.

Vineri, 26.11.2021, procurorii DIICOT – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO București au efectuat o acțiune de prindere în flagrant a unui număr de patru inculpați, cetățeni ucraineni care au introdus pe teritoriul României țigări de contrabandă ce urmau a fi comercializate către membrii uneia dintre grupări.

Ulterior, procurorii DIICOT – Structura Centrală, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO București au efectuat un număr de 16 percheziții domiciliare, în urma cărora au fost ridicate 678.300 de țigarete, precum și sumele de 38.200 de lei și 1.510 euro. Totodată, au fost indisponibilizate un număr de opt autoturisme și un autocar, ce vor fi predate lucrătorilor din cadrul Direcției Regionale Vamale București.

Sâmbătă, un număr de 13 inculpați vor fi prezentați Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul BSIJ și a lucrătorilor din cadrul Direcției Regionale Vamale București.

Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

V.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.