Cozonacul este desertul preferat de mulți români în perioada sărbătorilor pascale, fiind adesea preparat de gospodine sau preferat de unii cumpărat din comerț.
Făcut după o varietate de rețete, cozonacul nu lipsește de pe masa marilor sărbători din an. Un cozonac moldovenesc a ajuns să coste aproape 100 de lei, în timp ce pasca şi cozonacul cu ciocolată au un preț de pornire începând cu 110 lei.
În schimb, prețuri ceva mai accesibile când vine vorba de cozonaci se găsesc în supermarket-uri. Acolo preţurile încep de la 15-20 de lei.
Cozonacul Domnesc din Botoșani este 7,90 lei, 100 gr. Alți comercianți vând cozonacul tradițional cu 90 de lei. Cert este că patiserii au anunțat că vor scoate pe piaţă 7,2 milioane de cozonaci în perioada sărbătorilor pascale, în scădere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, dar şi faţă de perioada sărbătorilor de iarnă, pe fondul erodării puterii de cumpărare a populaţiei, deşi preţurile la unii producători au fost reduse şi cu 10% în acest an.
Alexandra VASILE