A fost zi de sărbătoare în parohia Berchișești din județul Suceava! Înalt Prea Sfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului și un impresionant sobor de preoți au sfințit Biserica „Sf. Ierarh Nicolae” din Berchișești.
În cuvântul de învățătură rostit, Ierarhul Tomisului a subliniat importanța acestei zile pentru creștinii din această comunitate. „Astăzi s-a împlinit o lucrare sfântă și mare în această parohie. Biserica a fost resfințită și toți veți trece prin Sfântul Altar ca să vă sfințiți, pentru că sfințirea bisericii aduce și sfințirea celor ce alcătuim Biserica cea vie și care devenim, fiecare din noi în parte, o Biserică a lui Dumnezeu, căci Biserica a fost întemeiată ca să locuiască Dumnezeu în ea. Dar Dumnezeu binevoiește să locuiască și în sufletele și inimile celor care Îl ascultă pe El și urmează învățătura Sa și toate poruncile Sale”, a menționat Arhiepiscopul Tomisului.

Ierarhul Tomisului le-a vorbit celor prezenți despre înțelesul duhovnicesc al Pildei datornicului nemilostiv, remarcând faptul că iertarea semenilor este o dovadă a iubirii acestora: „Stăpânul împărat este Dumnezeu. Slugile suntem noi, oamenii. Cât datora acel datornic, 10.000 de talanți, datorăm fiecare dintre noi lui Dumnezeu. Și, iată, Dumnezeu toate datoriile noastre le iartă, dar ne cere și nouă, cum El are milă de noi, să avem și noi milă de semenii noștri”.

La slujbă, alături de Înalt Prea Sfintitul Teodosie, a participat și parintele Moroșan Cătălin, parohul Bisericii „Sfântul Ștefan” din Constanța.
„Un eveniment deosebit, nu doar pentru localnici ci și pentru toți cei care au participat din diferite zone și s-au închinat în Sfântul Altar, rugându-se pentru sănătate și vremuri mai bune. Mulțumim doamnei primar Violeta Țăran pentru invitație și o felicitam pentru toată activitatea desfășurată în cei 22 de ani de mandat„, susțin preotul Cătălin Moroșan.
A.V.