Un incendiu a izbucnit sâmbătă dimineața, 16 decembrie a.c., la orele dimineții, lângă Municipiul București. Comform primelor informații celebrul restaurant din Snagov – Taverna Racilor, deținut de Paul Nicolau (Pescobar) a fost cuprins de flăcări. Focul se manifestă pe o suprafață de 500 mp.
Localul a fost deschis înainte de sărbătoarea Floriilor. Vineri seara, 15 decembrie în restaurant a avut loc o petrecere cu artificii.
La fața locului au intervenit 11 autospeciale de stingere, incendiul fiind localizat. În local se aflau 13 persoane ce au fost evacuate.
sursa video: Facebook/ Gozi Adrian
„Este o suprafață de peste 500 mp afectată de incendiu. Este o ardere generalizată., Mare parte a construcției are lemn și dezvoltarea incendiului s-a făcut fosarte ușor. Nu sunt persoane rănite. Avem în vedere că în apropiere se află și pădurea Snagov și trebuie să protejăm. Prioritate are intervenția de stingere apoi vom stabili cauza incendiului”, a declarat Daniel Vasile – purtător de cuvânt al ISU București-Ilfov, la Realitatea PLUS.
L.M.



























