În municipiul Constanța, în ultimii ani s-au înmulțit atât bicicliștii cât și utilizatorii de trotinete electrice, mai ales de când pe piață au apărut și firmele care închiriază trotinete electrice sau biciclete. Numai că puțini dintre ei cunosc regulile de circulație pe drumurile publice, sau dacă le cunosc, nu le respectă.
Despre cum ar trebui să circulăm prin oraș, pe bicicletă sau pe trotineta electrică am stat de vorbă cu comisarul șef Constantin Stoian, șeful Serviciului Rutier din cadrul IPJ Constanța. Acesta a subliniat încă o dată condițiile care trebuiesc îndeplinite atunci când circulăm pe două roți prin oraș, cele constatate până acum arătând că puțini sunt cei care știu și respectă legislația.
„Ne confruntăm cu foarte multe accidente din cauza acestor conducători de vehicule datorită faptului că nu cunosc regulile de circulație. Nu deseori sunt situațiile când, din necunoștință de cauză circulă pe sens invers de circulație“ a explicat șeful Poliției Rutiere Constanța.
Pe scurt, nepurtarea căștilor de protecție, a elementelor reflectorizante, ori a mijloacelor de iluminare poate aduce celui care se deplasează cu bicileta ori trotineta o amendă de până la 725 lei.
„Am avut o acțiune pentru disciplinare pietonilor și a conducătorilor de vehicule – bicilete, trotinete. (…) Au fost aplicate 48 de sancțiuni la această categorie de participanți la trafic“, a precizat comisarul șef Constantin Stoian.
Potrivit acestuia, în viitorul apropiat vor efectua controale în trafic împreună cu Registrul Auto Român pentru a vedea dacă trotinetele electrice respectă viteza maximă potrivit prevederilor legale, sau au fost modificate.
Pe larg, despre toate acestea am discutat într-un interviu cu șeful Serviciului Rutier din cadrul IPJ Constanța, comisarul șef Constantin Stoian.
Cătălin SCHIPOR



























Având în vedere că numărul autovehiculelor crește, iar numărul accidentelor grave din județul Constanța, cât și din municipiu au fost produse de către autovehicule, nu cred că trotinetele și bicicletele sunt o problemă. Dl. comisar șef, cred că ar trebuii să mergeți pe bicicletă până la muncă și să vedeți căți participanți la trafic respectă conducătorul pe două roți.