Într-o societate grăbită și tot mai conectată digital, există și elevi care aleg să se implice cu adevărat, să dăruiască timp, suflet și atenție lucrurilor care contează cu adevărat: oamenii și binele făcut din inimă.
Elevi care nu așteaptă să li se spună ce trebuie făcut, ci întreabă ce pot face ei pentru ceilalți. Maria Cărare este unul dintre acești tineri rari, pentru care binele nu este un cuvânt frumos într-o compunere, ci o acțiune zilnică.

Voluntariatul nu este pentru ea doar un eveniment bifat, ci o formă de responsabilitate asumată, cu emoție, empatie și curaj. Voluntariatul este o experiență unică, umană, profundă și plină de sens.
Într-o societate care are nevoie disperată de modele, Maria își asumă rolul de a fi acolo unde este nevoie: lângă copii sau vârtnici, în mijlocul comunității, în proiecte care aduc lumină și zâmbete.
Este eleva care înțelege că educația nu se termină la finalul orelor de curs, ci continuă dincolo de școală, în fapte și în gesturi mici care pot face o diferență mare.
Este dovada vie că tinerii de azi pot fi liderii morali ai unei Românii mai bune, mai implicate, mai umane. Maria nu face voluntariat pentru aplauze sau diplome. O face pentru că simte. Pentru că știe că fiecare oră oferită celor din jur este o investiție în viitor. Al ei și al nostru, al tuturor. Tocmai de aceea, povestea ei merită spusă, cu sinceritate, cu admirație, cu speranță.
Într-o perioadă în care implicarea tinerilor este adesea pusă sub semnul întrebării, există exemple care ne amintesc că speranța are chip tânăr și voce curajoasă.
Maria Cărare, elevă eminentă a Liceului Tehnologic „Lazăr Deleanu” din Năvodari, este dovada că voluntariatul nu are vârstă, dar are inimă. De asemenea, Maria a fost premiată la un concurs internațional.

Cu un spirit cald, inițiativă și dorința sinceră de a face bine, Maria a ales să se implice activ în proiectul „Biblioteca din vacanță” (inițiat de Primăria Năvodari, prin implicarea inspectorilor de specialitate Gabriela Ica Roșca și Victoria Radu), dar și în Săptămâna Națională a Voluntariatului, fiind o prezență constantă în mijlocul copiilor și al cadrelor didactice.
Pentru ea, voluntariatul nu este doar o activitate extrașcolară, ci o formă autentică de educație, o lecție despre empatie, responsabilitate și dezvoltare personală.
Fiecare zâmbet primit de la un copil, fiecare mulțumire venită din partea unui profesor a fost, pentru Maria, o confirmare că a ales drumul corect, acela al implicării și al dăruirii.
Astfel de tineri merită nu doar sprijin, ci și vizibilitate, pentru că ei sunt cei care modelează viitorul comunității cu fiecare gest mic, dar plin de sens.
Voluntariatul este despre a oferi din suflet, a construi punți între oameni, a simți că faci parte dintr-o comunitate vie, în care fiecare gest contează. Este o lecție tăcută despre generozitate, responsabilitate și empatie.
Pentru tineri, voluntariatul este o șansă de a învăța ce înseamnă să dăruiești fără să aștepți ceva în schimb, să înțelegi nevoile celor din jur și să contribui, activ, la schimbare.
În cadrul unui interviu Focus Press, Maria Cărare, elevă a Liceului Tehnologic „Lazăr Deleanu” din Năvodari, ne-a mărturist ce însemană voluntariatul pentru ea și despre cum a fost să se implice cu toată inima în Săptămâna Națională a Voluntariatului.
A fi exemplu nu înseamnă perfecțiune, ci asumare și autenticitate. Când trăim ceea ce promovăm, deschidem calea către o lume mai bună, iar puterea exemplului devine motorul transformării.
Reporter: Maria, ce te-a determinat să te implici în Săptămâna Națională a Voluntariatului? Care a fost motivația ta personală?
Maria Cărare: În aprilie 2024 am participat la un proiect cu doamna Daniela Nenciu și celelalte profesoare de modul. Au venit atunci și doamnele de la Casa de Cultură, doamna Gabriela Ica Roșca, doamna Dora și doamna Elena Matei. Am susținut un proiect despre turismul balnear, iar atunci am simțit o conexiune specială cu ele. Cred că aceea a fost scânteia care m-a impulsionat să mă implic în acest proiect de voluntariat.
Reporter: Cum ai descrie experiența de a lucra alături de elevii din clasele primare și cadrele didactice?
Maria Cărare: A fost o experiență emoționantă. Cadrele didactice sunt excepționale: blânde, empatice și calde. Se vede că fac totul cu pasiune. M-au primit cu brațele deschise și m-au făcut să mă simt parte din echipă.
Reporter: Care a fost cel mai memorabil moment pe care l-ai trăit alături de elevii din clasele primare?
Maria Cărare: Fără îndoială, zâmbetele copiilor și îmbrățișările lor spontane. A fost un val de emoție sinceră care m-a atins profund. Acele momente sunt greu de uitat. Fiecare zâmbet este o răsplată.
Reporter: Ce ai învățat despre importanța voluntariatului și a educației din această experiență?
Maria Cărare: A fost prima mea experiență de acest fel și am câștigat enorm. Am cunoscut oameni noi, am învățat să colaborez, să cooperez, să mă dezvolt personal. Am descoperit cât de valoroase sunt relațiile construite prin implicare și cât de mult poți evolua doar fiind deschis și prezent
Reporter: Cum crezi că voluntariatul contribuie la dezvoltarea comunității?
Maria Cărare: Prin voluntariat, în primul rând, te dezvolți personal. Dar dincolo de asta, atunci când oferi din inimă, creezi o energie pozitivă în jur. Dăruind, aduci lumină în viața celorlalți. Simți o bucurie aparte atunci când dăruiești fără să aștepți nimic în schimb.
Reporter: Ce îndemnuri ai pentru tinerii care ar dori să se implice ca voluntari în proiecte educaționale?
Maria Cărare: Din punctul meu de vedere, ar fi frumos, util și chiar necesar ca tinerii să se implice, pentru că, pe lângă faptul că te ajuți pe tine însuți să te dezvolți, îi poți ajuta și pe ceilalți. Înveți lucruri noi, cunoști oameni valoroși și câștigi experiențe care îți pot schimba perspectiva asupra lumii. Le spun cu toată convingerea: faceți pasul!
Reporter: Care sunt planurile tale de viitor în ceea ce privește implicarea în proiecte similare sau alte acțiuni de voluntariat?
Maria Cărare: În vara lui 2024, am fost voluntară în cadrul proiectului „Biblioteca din vacanță”. Au participat copii din toate școlile din Năvodari. Pe lângă toate acestea, voluntariatul te face să te implici emoțional, fizic și te rupe din acea buclă care te înconjoară zi de zi. Este o experiență specială, aparte, care te motivează să faci din ce în ce mai multe lucruri noi, te inspiră și îți deschide ochii către ceea ce este cu adevărat important.
Reporter: Pe tricoul tău scrie „Voluntariatul iese din tipar”. Care ar fi îndemnul tău pentru Săptămâna Națională a Voluntariatului?
Maria Cărare: Voluntariatul nu are vârstă. Îi îndemn pe toți cei care au timp, starea fizică și forța necesară să se implice. În vara aceasta, „Biblioteca din vacanță” va reveni în Parcul Central, alături de doamnele coordonatoare Gabriela Ica Roșca și Victoria Radu și de mine, ca voluntar. Oricine este binevenit. Vă așteptăm cu inima deschisă. Fiți voluntari! Este o experiență și călătorie fantastică.
Reporter: Îți mulțumesc!
Maria Cărare: Eu vă mulțumesc!
A consemnat Alexandra VASILE
Citiți și poezia Mariei Cărare, care i-a adus premiul al III-lea la concursul internațional „Diversitate culturală în spațiul geografic european” 2022:
„Nostalgia unei clipe
Ne despărțim,
În lacrimi, dar cu speranță.
Așez tinerețea pe brațe
Și plec spre viitor.
Peste ani și ani,
Ne vom întoarce-n timp,
Acolo unde, poate,
Am plâns și am râs,
Unde ne-a fost bine,
Dar am fost și încercați.
Ne vom întoarce-aici,
Dar nu vom mai găsi
Ceea ce părăsim acum.
Lăsăm spre inima trecutului
Un fir de nostalgie
Pe care Timpul nu-l va rupe.
Triști, în noi, vom șopti:
„mi-e dor… dor… dor de anii aceia ”
A fost atunci
Și nu va mai fi vreodată –
Nici ieri, nici azi, nici mâine.
La începutul unui drum,
Iar acum, spre sfârșitul lui,
Vom pleca fiecare
Către o nouă viață,
Alți oameni,
Alte planuri –
Începuturi noi…
Peste ani și ani,
Ne vom intoarce- aici,
Asemenea lui Felix cel călinescian…”.




























