• Ai un pont?
  • Redactie
  • Agentie publicitate
  • Editia print
  • Login
FocusPress
No Result
View All Result
EDITIA PRINT
15 °c
Constanta
  • Politică
    • Administratie
    • Alegeri
    • Interviuri
    • Politica Interna
  • Actualitate
    • Economie
    • Imobiliare Auto
    • Justitie
  • Externe
  • Societate
    • Educatie
    • Media
    • Sanatate
  • Cultură
  • Sport
  • Monden
    • Cluburi
    • Restaurante
    • Showbizz
  • Turism
  • Editorial
  • Video
  • Anunţuri
FocusPress
  • Politică
    • Administratie
    • Alegeri
    • Interviuri
    • Politica Interna
  • Actualitate
    • Economie
    • Imobiliare Auto
    • Justitie
  • Externe
  • Societate
    • Educatie
    • Media
    • Sanatate
  • Cultură
  • Sport
  • Monden
    • Cluburi
    • Restaurante
    • Showbizz
  • Turism
  • Editorial
  • Video
  • Anunţuri
No Result
View All Result
FocusPress
No Result
View All Result
Home Societate

VIDEO Interviu cu liceeana Anemona Nicoleta Lazăr despre ce înseamnă să fii ambasador junior EPAS: „Suntem ca o familie”

4 iunie, 2025
in Societate
0
82
AFISARI
Share on FacebookShare on TwitterShare pe WhatsApp

Într-un context european tot mai dinamic, educația civică devine nu doar un capitol din manual, ci o responsabilitate reală a școlii moderne.

Programul „Școli-Ambasador ale Parlamentului European” (EPAS) își propune tocmai acest lucru: să aducă instituțiile europene mai aproape de tineri și să le ofere liceenilor o înțelegere practică a democrației, a drepturilor fundamentale și a valorilor europene.

La Liceul Tehnologic „Lazăr Edeleanu” din Năvodari, acest program nu este doar un proiect bifat, ci un angajament profund al cadrelor didactice, al conducerii școlii și, mai ales, al elevilor.

Sub coordonarea prof. Roxana Filip, director al instituției, prof. Gabriela Ciolpan, director adjunct, și a profesorilor dedicați, EPAS a devenit o platformă de învățare activă, implicare și dialog.

Echipa EPAS a Liceului „Lazăr Edeleanu” pentru anul școlar 2024-2025 este formată din ambasadorii seniori Gabriela Ciolpan, Elena Borcea, Gabriela Belu, Maria Cristina Vasile și Laura Geanina Sarchizian, iar ambasadorii juniori sunt Anemona Nicoleta Lazăr, Anastasia Scurtu, Rianna Maria Chiru, Rareș Slăteanu, Darius Șandru, Cristian Dunăreanu, Victor Ivan, Adrian Gabriel Drăgan, Iuliana Evsei, Raisa Maria Nichita, Alexandru Apostu, Anne-Mary Răileanu, Sebastian Emanuel Filip, Cătălin Cusmenco, Sabrina Lacusta, Denisa Teliman și Izabela Niță.

Echipa EPAS a prezentat oficial Programul Școli-Ambasador ale Parlamentului European, la finele lunii mai, la Liceul „Lazăr Edeleanu”, în fața unui public numeros: directori de școli, elevi de liceu și gimnaziu, autorități locale și părinți, în cadrul evenimentelor dedicate Zilelor Școlii.

Tot atunci a avut loc și lansarea materialului „Tânărul EPASionat”, ediția mai 2025, în cadrul sesiunii speciale „(La)Revedere cu EPASiune”. Evenimentul a reunit viitorii absolvenți, actualii elevi și alumni ai programului EPAS.

Împreună, aceștia au evaluat activitățile desfășurate pe parcursul anului 2024-2025 și au concluzionat că, pentru sustenabilitate și continuitate, un singur ingredient este esențial: EPASiunea.

Ambasadorii seniori și juniori nu și-au luat rămas-bun, ci doar o mică pauză, necesară pentru examenele naționale care urmează. Ei și-au promis că, la începutul lunii septembrie, vor contura împreună planul de acțiune pentru anul școlar 2025–2026, așa cum au făcut-o de fiecare dată.

Un rol esențial în acest proiect îl au și ambasadorii juniori, care au trăit experiența directă a Parlamentului European și aleg să inspire noile generații.

Cu ochii plini de emoție și inima plină de curaj, o liceeană din Năvodari a demonstrat că niciun vis nu este prea mare atunci când crezi cu adevărat în el.

Anemona Nicoleta Lazăr, ambasador junior EPAS și elevă a Liceului Tehnologic „Lazăr Edeleanu”, a pășit în Parlamentul European, locul despre care altădată doar citea în cărți.

Dintr-un oraș de la malul mării, cu pași mici, dar hotărâți, și-a purtat vocea până în inima Europei. Visul ei a devenit realitate, iar acum inspiră alți tineri să creadă în puterea propriei povești.

Anemona Nicoleta Lazăr este unul dintre tinerii ambasadori juniori ai programului EPAS (Școli-Ambasador ale Parlamentului European), iar experiența ei a depășit cu mult granițele unui simplu proiect educațional.

Într-un interviu pentru Focus Press, ne-a împărtășit cu sinceritate ce a însemnat pentru ea această călătorie, de la voluntariat și implicare locală până la emoția de a păși în Parlamentul European.

Discuțiile au fost interesante, autentice și pline de perspective diverse, demonstrând deschiderea elevilor față de dialog și implicarea lor activă în viața școlii și a comunității.

Reporter: Ești ambasador junior EPAS. Cum ai decis să te implici în acest proiect și cum te-a ajutat această experiență?

Anemona Nicoleta Lazăr: Am aflat despre proiect încă din clasa a IX-a. Mi s-a părut foarte interesant, mai ales când îi vedeam pe colegi îmbrăcați în tricouri albastre plimbându-se prin liceu. Mi-am dorit și eu să fac parte din echipă. Veneau la noi în clasă, vorbeau cu multă încredere și aveau o stimă de sine vizibilă, purtând tricourile pe care scria „ambasador junior”. Mi-am dorit foarte mult să fiu și eu ca ei. Din fericire, am reușit să intru în proiect în clasa a X-a. A fost o experiență extraordinară. Glumesc uneori spunând că mi-aș dori să rămân repetentă, doar ca să mai pot face parte din proiectul EPAS cât mai mult timp posibil.

Reporter: Vorbește-mi despre experiența ta. Cum te simți acum și ce planuri ai pentru viitor?

Anemona Nicoleta Lazăr: La început am fost foarte emoționată. La toate activitățile eram mereu pe lângă doamnele profesoare și întrebam: „Și acum ce urmează? Ce trebuie să fac? Ce trebuie să spun?”. Cu timpul, după multe activități, am început să am mai multă încredere în mine, să nu mai întreb atât de des, să anticipez ce urmează, pasul următor. Mai am un an de liceu și abia aștept să văd ce ne mai aduce proiectul EPAS. Poate voi continua cu voluntariatul în această direcție, pentru că îmi place foarte mult.

Reporter: Cine a fost mentorul tău? Cine te-a ghidat? Cum ai ajuns aici?

Anemona Nicoleta Lazăr: Doamna profesoară Gabriela Ciolpan ne-a ajutat enorm. Din păcate, nu ne este profesoară la clasă, dar am descoperit-o prin proiecte și activități extrașcolare. Asta ne-a apropiat mult. Sunt foarte recunoscătoare că am avut șansa să o cunosc într-un alt cadru decât cel clasic de la ore. De fapt, toate profesoarele implicate în proiect sunt minunate. Suntem extrem de fericiți că avem parte de o astfel de echipă. Ne simțim ca într-o familie, nu într-un simplu proiect.

Anemona Nicoleta Lazăr. FOTO Alexandra VASILE

Reporter: Cum te-ai simțit atunci când ai pășit pentru prima dată în Parlamentul European?

Anemona Nicoleta Lazăr: Eram cu toții foarte emoționați și obosiți. Am călătorit cu autocarul. A fost multă agitație, dar ne-am uitat unii la alții și ne-am spus: „Am ajuns. Am muncit mult, acum e momentul să ne bucurăm de tot ce urmează”. Nu mi-aș fi imaginat niciodată că voi ajunge acolo. Dacă m-ați fi întrebat cu câțiva ani în urmă, aș fi zis că nu am ce căuta în Parlamentul European. Iar când m-am așezat pe acel scaun imens, cu microfon și căști, am simțit ceva incredibil. Am întâlnit copii din toată Europa, culturi diferite, și am vorbit cu mulți dintre ei în cadrul activităților. A fost minunat.

Reporter: Ce mesaj ai vrea să transmiți elevilor care încă nu fac parte din acest proiect?

Anemona Nicoleta Lazăr: Le-aș spune să se implice. Proiectul te ajută să te cunoști mai bine, să crești, să capăți încredere în tine. Oamenii pe care îi întâlnești aici nu îi vei întâlni în altă parte, iar legăturile pe care le formezi sunt extrem de valoroase.

Reporter: Câți elevi sunteți implicați în acest proiect?

Anemona Nicoleta Lazăr: Suntem aproximativ 17 colegi. Suntem mereu împreună: la activități, în deplasări, chiar și în nopțile petrecute în tren. Mâncăm împreună, râdem împreună. Suntem ca o familie. Este o experiență foarte intensă și frumoasă.

Reporter: Ce îți dorești să faci după ce vei termina Liceul Tehnologic „Lazăr Edeleanu”? Spre ce îți îndrepți atenția?

Anemona Nicoleta Lazăr: Mă văd tot în zona aceasta, legată de politică. Proiectul EPAS dezvoltă mult această latură. Mi-ar plăcea, poate, să ajung să lucrez chiar în Parlamentul European. Având deja această experiență, cred că ar fi extraordinar.

Reporter: Ce ți-a plăcut cel mai mult acolo?

Anemona Nicoleta Lazăr: Oamenii. Foarte dezvoltați, de toate vârstele, extrem de activi. Activitățile pe care le desfășoară acolo nu le găsești într-un loc de muncă obișnuit. Totul este viu, implicat, autentic.

Reporter: Acest proiect este o rampă de lansare pentru voi?

Anemona Nicoleta Lazăr: Da!

Reporter: Care este deviza ta?

Anemona Nicoleta Lazăr: Încearcă, chiar dacă nu îți iese.

Reporter: Îți dorim mult succes și îți mulțumim pentru acest interviu.

Anemona Nicoleta Lazăr: Vă mulțumesc și eu!

A consemnat Alexandra VASILE

Tags: ambasador juniorAnemona Nicoleta LazarEPASliceustiri stiri din constantastiri stiri focus press
ShareTweetSend
Previous Post

De la voluntariat la discursuri în Parlamentul European: povestea de succes a Irinei Cojocea, studenta de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, care inspiră năvodărenii să creadă în puterea propriei voci

Next Post

S-a prefăcut că alunecă, apoi l-a lovit și i-a furat banii și cheile, în zona Abator

Alte Stiri

Justitie

„Le-a închis în bucătărie și le-a amenințat că le sparge capul”. De ce a respins Judecătoria Constanța ordinul de protecție cerut de doi minori

16 octombrie, 2026
152
Societate

DETALII EXCLUSIVE despre cazul bărbatului care a ZGÂRIAT mai multe MAȘINI și a ARUNCAT cu VOPSEA pe ele: Camerele Primăriei și-au făcut treaba

16 octombrie, 2026
541
Foto- Mădălina Toma
Societate

”Are voie administratorul blocului să aplice amenzi?” Răspunsul specialiștilor cu privire la atribuțiile acestora

16 octombrie, 2026
268
Ultima Ora

George Lăzărescu este noul director al Termoficare Constanța

15 octombrie, 2026
106
Justitie

Cum se împarte la divorț casa cumpărată din banii proprii ai unui soț amestecați cu fondurile familiei. Ce spun judecătorii

15 octombrie, 2026
1.4k
Administratie

VIDEO/FOTO. Lucrările la creșa din Palazu Mare au ajuns la un stadiu de 33%. Se anunță PENALITĂȚI pentru CONSTRUCTOR

15 octombrie, 2026
117
foto cu rol ilustrativ / sursa foto: Pxabay
Justitie

Încă un ACCIDENT cu MAȘINA de SALUBRIZARE: Un bărbat a rămas INFIRM

15 octombrie, 2026
573
Societate

CONTROVERSE la Constanța: Mărturia unui candidat care a promovat prima probă a concursului pentru post de director de școală

15 octombrie, 2026
449
sursa foto: hotnews.ro
Educatie

VIDEO. O nouă decizie în instanță în dosarul desființării unei clase a Liceului Tehnologic Nicolae Bălcescu. Avocatul: ”A greși e omenește, a persevera e diabolic”

15 octombrie, 2026
106
Next Post
Imagine cu rol ilustrativ

S-a prefăcut că alunecă, apoi l-a lovit și i-a furat banii și cheile, în zona Abator

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

FocusPress

FOCUS PRESS este un produs media creat din dorinţa de informare corectă a cetăţenilor. Credem în jurnalism de calitate, în dezbateri şi aducerea în prim-plan a adevăratelor subiecte de interes public.

Ai o informaţie sau imagini care pot deveni o ştire?
Trimite-ne mesajele tale pe WhatsApp / Telefon: 0785.555.401 sau 0785.555.402 ori adresa de email: redactie@focuspress.ro

Datele tale personale rămân confidenţiale!

Focus pe Categorii

  • Actualitate
  • Administratie
  • Alegeri
  • Anunturi
  • Cluburi
  • Cultura
  • Economie
  • Editorial
  • Educatie
  • Externe
  • Imobiliare Auto
  • Interviuri
  • Interviuri
  • Justitie
  • Media
  • Monden
  • Politica
  • Politica Interna
  • Restaurante
  • Sanatate
  • Showbizz
  • Societate
  • Sport
  • Turism
  • Ultima Ora
  • Uncategorized
  • Video

Ştiri Recente

Eduard Martin: Demersul pentru Capitala Europeană nu trebuie să fie al unui singur politician

16 octombrie, 2026
Lect.univ.dr. Alexandra Cucu

Detectivi media! Lect.univ.dr. Alexandra Cucu, față în față cu elevii din Năvodari, într-o lecție despre fake news și jurnalism

16 octombrie, 2026
  • Ai un pont?
  • Redactie
  • Editia print
  • FocusAds
  • Agentie publicitate

© 2026 FocusPress.ro - With ❤️ by Fresh Media.

Welcome Back!

Login to your account below

Forgotten Password?

Retrieve your password

Please enter your username or email address to reset your password.

Log In
FocusPress.ro
No Result
View All Result
  • Home
  • Ultima Ora
  • Politica
  • Actualitate
  • Externe
  • Societate
  • Cultură
  • Sport
  • Monden
  • Turism
  • Editorial
  • Video
  • Anunturi
  • Editia print

© 2026 FocusPress.ro - With ❤️ by Fresh Media.

Cookie-urile ne ajuta sa va oferim serviciile noastre. Prin navigarea pe acest site, acceptati modul in care noi si partenerii nostri utilizam cookie-urile. Detalii aici.