Video. Jandarmul care a căzut de pe cal de Ziua Națională, anchetat de procurori

0
153

Jandarmul care a fost filmat în timp ce se chinuia să încalece pe cal, pentru a participa la parada militară de 1 Decembrie, organizată la București, este cercetat de procurori. Anchetatorii iau în calcul varianta consumului de alcool sau al altor substanțe interzise, dar și lipsa instrucției.

Prima variantă este imposibil de dovedit direct, dat fiind că jandarmului respectiv nu i-au fost recoltate imediat probe biologice. De fapt, acesta nu a atras atenția asupra sa în niciun fel, iar incidentul ar fi trecut neobservat dacă nu ar fi fost filmat întâmplător. Totuși, procurorii au deschis o anchetă.

În scena desprinsă parcă dintr-o comedie se observă cum militarul face o mișcare prea bruscă în momentul în care încalecă, se dezechilibrează și cade, trăgând și calul după el.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei București a precizat că pe parcursul cercetărilor interne, șefii subofițerului ar fi constatat “aspecte care ar putea constitui infracțiuni” și dă ca exemplu “lipsa sincerității și asumării faptelor proprii pe parcursul verificarilor“.

D.A.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.