Universitatea Maritimă din Constanța oferă o paletă largă de specializări în domeniul maritim, ingineresc și domeniile conexe. În cadrul universității viitorii studenți pot opta pentru cele două facultăți, respectiv „Navigație și Transport Naval” și „Electromecanică Navală”, având de ales din mai multe specializări. Cei ce doresc să devină ingineri urmează a doua facultate, iar una dintre specializări se numește „Tehnologii și Sisteme de Telecomunicații”.
Studenții acestei facultăți, în cadrul studiilor de licență au parte de o serie de laboratoare pe parcursul anului universitar, între care și cel de electrotehnică, dotat cu aparatură de ultimă generație, cum de altfel întâlnim în toate laboratoarele și simulatoarele din cadrul Universității Maritime din municipiul Constanța.
As.univ.dr.ing. Cătălin Nuțu din cadrul Departamentului Științe Generale Inginerești a prezentat reporterilor Focus Press Laboratorul de Electrotehnică și aparatura cu care este dotat.
„Ne aflăm în laboratorul de electrotehnică al Universității Maritime din Constanța. Aparatura pe care o folosim actualmente este formată din standurile acestea furnizate de către un furnizor german de aparatură de laborator. Avem aici două standuri ce se conectează, pe de-o parte la priza de perete pentru a fi alimentate cu tensiune și pe de altă parte se conectează la PC prin cablul acesta de date. După ce s-au făcut toate conexiunile pe placa unde simulăm circuitele, studenții pot măsura diverse mărimi ale curenților sau tensiunilor. Aceștia utilizează, fie aparatele virtuale din computer sau au posibilitatea de a folosi un aparat real de tip multimetru care face același lucru ca aparatele virtuale. În concluzie, utilizând standurile putem simula orice circuit și putem analiza orice circuit, putem verifica orice lege sau teoremă din electrotehnică”, a spus as.univ.dr.ing. Cătălin Nuțu.
Doar studenții anului II din cadrul facultății de Electromecanică Navală vor parcurge disciplina „Bazele electromecanicii”.
„Laboratorul se adresează studenților de anul II, disciplina se numește Bazele electrotehnicii. Cei ce sunt de specialitate electrotehnică sau telecomunicații au această disciplină în ambele semestre, iar cei care nu sunt de această specialitate: mecanică, mediu, inginerie mecanică vor avea această disciplină doar un semestru. Unii studenți vin hotărâși să învețe, alții nu foarte mult, însă învață”, a conchis as.univ.dr.ing. Cătălin Nuțu.
Facultatea de Electromecanică Navală s-a înființat odată cu Universitatea Maritimă din Constanța, în anul 1990 iar în cadrul ei au funcționat două programe de studii, Electrotehnică și Electromecanică. Prin parcurgerea anilor de studii în ciclul de licență, în cadrul acestei facultăți și a specializărilor, studenții vor deprinde: cunoaşterea mărimilor complexe şi a metodelor utilizate în studiul circuitelor electrice în regim sinusoidal mono şi trifazat; cunoaşterea metodelor de analiza a circuitelor în regim perodic nesinusoidal şi a circuitelor în regim tranzitoriu.
Absolvenţii au competenţe şi abilităţi de a proiecta, dezvolta, implementa şi întreţine sistemele şi echipamentele electronice, sistemele bazate pe microprocesoare şi microcontrolere, sisteme embedded, de adezvolta aplicaţii software pentru cele mai diverse domenii precum comunicaţii de date, sisteme de comunicaţii şi tehnologii multimedia.
Absolvenții programului de studii Tehnologii și sisteme de telecomunicații pot ocupa funcții sau diverse alte posturi în industria electronica si telecomunicatii.
- Inginer electronist în industria IT, automotive și pentru navele autonome
- Inginer electronist transporturi şi telecomunicaţii
- Inginer la operatorii de telecomunicații
- Inginer proiectant electronist
- Inginer emisie
- Inginer proiectant comunicaţii
- Inginer proiectant de sisteme de calcul
- Inginer sisteme de securitate
- Inginer de imagine
Loredana MIHAI


























