VIDEO. Litoralul românesc este invadat de alge: cea mai mare cantitate de plante marine adusă de ape în ultimii 10 ani

0
726

Litoralul românesc arată dezastruos, asta pentru că tone de alge au invadat plajele, şi malul mării, formând un covor verde, înfiorător.Ne referim la cea mai mare cantitate de plante marine adusă de ape în ultimii 10 ani.

Stratul gros de alge dar și mirosul greu de suportat îi îndepărtează pe turiști și nu numai de plăcerea de a se scălda în apele Mării Negre.

Însă, directorul Administrației Bazinale de Apă Dobrogea Litoral, Bogdan Bola a postat pe pagina sa de facebook faptul că, în cursul nopții de joi, 9 iulie a.c., echipajele și utilajele ADABL au acționat pentru igienizarea liniei țărmului de alge.

Publicată de Bogdan Bola pe Joi, 9 iulie 2020

”Toate echipajele și utilajele ABADL au fost și azi noapte prezente pe litoral pentru a curăța linia țărmului de explozia de alge cu care ne confruntăm momentan. Din păcate, canicula și temperatura foarte ridicată a apei din această perioadă, combinate cu o iarnă de-a dreptul călduroasă, foarte propice dezvoltării fenomenului algal, ne zădărnicesc eforturile. Iar unii mai cred că fenomenul încălzirii globale nu există…

Oricum ar fi, noi ne vom face treaba în continuare, cu tot ce putem aduce în această luptă, însă dorim ca lumea să înțeleagă un lucru: avem de-a face cu un fenomen natural, care nu are efecte negative asupra sănătății oamenilor (dimpotrivă chiar). Având în vedere că weekendul abia începe, vom încerca să ne dublăm efoeturile și să strângem aceste alge chiar și pe timpul zilei, fără să deranjăm prea mult operatorii și turiștii”, a scris Bogdan Bola.

Publicată de Bogdan Bola pe Joi, 9 iulie 2020

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.