Compania Naţionată Administraţia Canatelor Navigabile a organizat miercuri, 10 decembrie 2025, o conferinţă de presă pritejuită de finalizarea lucrărilor din cadrul proiectului „Modernizare şi extindere capacitate de operare în Portul Ovidiu – Etapa II”.
Cu această ocazie, directorul general, Florin Goidea şi echipa implicată în derularea proiectului au oferit informaţii despre lucrările ce au vizat îmbunătăţirea și modernizarea infrastructurii în Portul Ovidiu, diseminând rezultatele şi impactul acestui proiect.
Obiectivul principal al proiectului este creșterea volumului de mărfuri tranzitate pe căile navigabile interioare prin modernizarea, reabilitarea și extinderea capacității de operare în portul Ovidiu, în vederea oferirii de condiții optime pentru transportul naval de mărfuri. Proiectul răspunde obiectivului Programului Transport 2021-2027, Prioritatea 7 – Dezvoltarea transportului naval și multimodal, Obiectiv specific 3.1 Dezvoltarea unei rețele TEN-T, reziliente la schimbările climatice, inteligente, sigure, durabile și intermodale. Este finanțat din Fondul de Coeziune.
Valoare totală a proiectului fazat a fost de 87.289.394,46 lei, din care 66.343.833,46 prin PT 2021-2027 și 20.945.561,00 lei prin POIM 2014 – 2020, iar cofinanțarea totală UE 41.777.972,62 de lei.
Florin Goidea, director general CN ACN: ”Pe malul stâng se face un port nou cu toate utilitățile necesare, drumuri si așa mai departe. Anul viitor vom scoate la licitatie malul stâng pentru a avea un operator portuar și acolo.
Astfel, vor exista două porturi care sperăm să crească traficul pe canalul Poarta Albă-Midia-Năvodari. Lucrarea a fost extrem de complexă. Gândiți-vă că pe malul stâng dintr-o mlaștină s-a făcut un port. Vreau să mulțumesc operatorilor de pe malul drept care au înțeles că aceste lucrări îi va ajuta pe viitor!. Lucrare a fost extrem de complexă gândiți-vă că pe malul stâng dintr-o mlaștină s-a făcut un port. Vreau să mulțumesc operatorilor de pe malul drept care au înțeles că aceste lucrări îi va ajuta pe viitor!”
”Portul Ovidiu, cel de pe malul drept, este un port care are o activitate pe materiale de balastieră, iar de-a lungul timpului operatorii economici de acolo au făcut modernizarea pe cont propriu. Așa că, datorită acestei finanțări, am socotit de cuviință să facem aceasta investiție”, a spus Moren Abdurafi, șef departament proiecte investiții”.
Directorul general, Florin Goidea, a explicat în privința traficului pe canal că se așteaptă o creștere cu 200.000 de tone, de la 500.000 de tone, cât este în prezent și le-a mulțumit colegilor săi pentru munca depusă în acest an.
„Le mulțumesc tuturor colegilor mei și îi felicit pentru munca depusă, avem o absorbție de 92% fonduri europene, 206 milioane de lei, pentru noi este un succes al companiei și al muncii colegilor mei, care au facut posibil acest lucru. Noi trăim din trafic, avem costuri mari, dar am facut tot ce e posibil astfel încât sa încheiem anul pe profit și să avem o absorbție foarte mare pe fonduri europene, care este singura noastră șansă“, a precizat acesta.
De asemenea, acesta a mai spus că lucrările la Portul Midia sunt în grafic, iar pentru Portul Luminița s-a obținut o amânare cu încă trei luni pentru finalizarea proiectului, noul termen fiind 31 martie 2026.
M.G.



























