Consilierul local USR Constanța, Mihai Ochiuleț, a spus, miercuri, 2 noiembrie a.c, în cadrul unui interviu acordat Focus Press, că primarul Constanței este, de fapt, Felicia Ovanesian (city manager). Acesta a precizat că după doi ani, Constanța arată „mai rău” decât în administrația anterioară, deși partidele aflate în guvernarea locală sunt PNL și USR.
„După doi ani vedem o administrație total opacă, în care primarul de facto este Felicia Ovanesian. Este o jignire adusă constănțenilor pentru că ei nu au votat Felicia Ovanesian, constănțenii au votat PNL, au votat Chițac. Cred că, colegii de la PNL ar trebui să facă ceva în acest sens. Nu este posibil ca un om care nu a fost votat de către constănțeni, care este un angajat al primăriei, vremelnic, să conducă această primărie”, a spus Ochiuleț.
Consilierul local USR Constanța a mai precizat că city managerul Constanței a dovedit în acești doi ani doar „aroganțe și șicane”. Mihai Ochiuleț a făcut trimitere, inclusiv, la actualul secretar general al municipiului, Mirabela Călin, despre care a spus că a fost pus în funcție de Felicia Ovanesian.
„În acești doi ani nu a arătat absolut nimic doamna Felicia Ovanesian, decât aroganțe, șicane. A pus oamenii în funcții cheie, care să răspundă la solicitările dânsei, vedem, avem cel mai bun exemplu secretarul general, care este încă ținut încă în funcție, cu toate că s-a dovedit incompența ei și avem o plângere penală. Din păcate, acești oameni sunt ținuți în funcție”, a mai precizat acesta.
Vezi mai multe în video:
P.I.


























