Mihai Ochiuleț, consilier local USR Constanța, a vorbit, în cadrul unui interviu acordat cotidianului Focus Press, despre proiectele ce au fost supuse votului în ultima ședință a Consiliului Local Municipal, din data de 29 iunie a.c. Acesta a adus în discuție și proiectul inițiat de USR ce vizează suspendarea Planului Urbanistic Zonal pentru cartierul Palazu Mare.
Aleșii locali USR Constanța au depus vineri, 23 iunie a.c., proiectul de hotărâre pentru suspendarea Planului Urbanistic Zonal Palazu Mare. Potrivit acestora, locuitorii din cartier au strâns, până în acest moment, peste 400 de semnături în acest sens.
„Oamenii cer să nu se mai construiască blocuri între case. Acolo și-au cumpărat case, și-au făcut un plan, și-au întemeiat o familie, și-au construit o casă și acum sunt nevoiți să vadă cum lângă ei se construiesc blocuri de opt sau zece etaje cel puțin și să le strice liniștea. Totodată, străzile sunt foarte înguste și atunci oamenii s-au mobilizat.
Noi mai cerusem suspendarea acestui Plan Urbanistic Zonal, iar acum am depus din nou și am făcut referire, în referatul nostru, și despre petiția locuitorilor din zonă și sperăm ca, în viitoarea ședință de Consiliu Local, să se afle pe ordinea de zi și acest proiect, și să fie și votat. Oamenii vor vedea cine se apleacă asupra problemelor cu care ei se confruntă“, ne-a declarat consilierul local USR, Mihai Ochiuleț.
PUZ-ul actual are o vechime de doisprezece ani, nu mai este de actualitate și necesită modificări urgente, susțin aleșii locali USR. „Până la elaborarea unui nou PUZ pentru Palazu Mare, pentru a se evita transformarea zonei de case în cartier de blocuri, singura soluție legală și normală este suspendarea“, spun consilierii locali USR Constanța.
Precizăm că Municipalitatea a inițiat elaborarea documentației de urbanism „Actualizare Plan Urbanistic Zonal Palazu Mare“, săptămânile trecute. Zona studiată are o suprafață de circa 402 ha și este delimitată de Bulevardul Tomis, Lacul Siutghiol, incinta RAJA și limita Unității Administrativ-Teritoriale Ovidiu. Iar pe această temă a avut loc o întâlnire a locuitorilor zonei cu reprezentanții administrației locale, în cursul zilei de 11 iunie a.c.
Cetățenii au evidențiat că în PUZ ar trebui să se regăsească: interzicerea edificării de blocuri între case, asigurarea accesului la dotări de interes public general, accesibilizarea malului lacului, crearea de noi zone verzi și de agrement, organizarea corespunzătoare a circulațiilor carosabile și pietonale în cartier, căutarea măsurilor de reducere a traficului în accesul către municipiul Constanța ș.a. Această primă întâlnire face parte dintr-un proces mai amplu de elaborare participativă a documentației de urbanism. Ulterior acesteia, se vor organiza, în lunile ce urmează, focus-grupuri specializate pentru discuții cu instituțiile, mediul de afaceri, mediul asociativ (ONG-uri) și alți actori relevanți interesați, potrivit Primăriei Constanța.
Loredana MIHAI
Citește și:


























