VIDEO Muniție, bani și alte probe ridicate în urma unor percheziții într-un dosar privind traficul de migranți

0
132

La data de 29 iulie 2021, polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti- Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Ilfov, Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.C., alături de polițiștii de frontieră ai Direcţiei de Prevenire şi Combatere a Migraţiei Ilegale şi a Infracţionalităţii Transfrontaliere şi ai Gărzii de Coastă – I.G.P.F., au efectuat 22 de percheziţii domiciliare, pentru destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în trafic de migranți. 23 de mandate de aducere au fost puse în aplicare.

Perchezițiile au fost desfășurate în municipiul Bucureşti și în judeţele Timiș, Ialomița, Călăraşi și Ilfov.

Din cercetări a reieșit că, începând cu luna octombrie 2020, pe teritoriul României, s-ar fi constituit o grupare infracțională transfrontalieră, formată din cetățeni sirieni, irakieni, egipteni și români, care ar fi efectuat activităţi de găzduire, transfer, călăuzire și transport de migranţi, în scopul trecerii frauduloase a acestora peste frontiera de stat a României.

Astfel, ansamblul probator administrat în cauză a relevat faptul că, pe teritoriul României, s-ar fi constituit mai multe celule infracționale, care ar fi acționat în mod unitar, prin facilitarea trecerii frauduloase a frontierei României, atât cu Bulgaria, cât și cu Republica Serbia, a grupurilor ilegale de migranți, prin găzduirea temporară a migranților în diferite locații situate în zona adiacentă municipiului București și în zona de vest a României, în scopul trecerii frauduloase a frontierei României cu Ungaria, destinația finală fiind Germania.

În realizarea activităților infracționale, liderii grupării organizate ar fi racolat mai multe persoane, cu preponderență cetățeni români, cu rol de transportatori locali, care, cu promisiunea unor câștiguri materiale într-un termen relativ scurt, ar fi aderat la această grupare și care ar fi dezvoltat la nivel național propriile rețele de transportatori.

Pe parcursul investigației, a fost inițiată o cooperare judiciară constantă cu autoritățile de aplicare a legii din Germania, Ungaria, Bulgaria și Serbia, în vederea documentării în ansamblu a activității infracționale dezvoltate de grupul organizat, structurat pe toate componentele de transport și găzduire.

Totodată, investigația a beneficiat de sprijinul EUROPOL, această instituție facilitând schimbul de informații și sprijinind autoritățile din țările menționate cu materiale analitice, iar,în cursul zilei de 29 iulie 2021, un reprezentat Europol s-a aflat la sediul Inspectoratului General al Poliției Române, pentru suport analitic şi operaţional.

A fost evidențiată mobilitatea grupării infracționale, prin deplasarea frecventă a membrilor acesteia în afara teritoriului României, fiind inițiate investigații penale de către autoritățile judiciare din Ungaria și Bulgaria față de anumiți membri ai acestei grupări infracționale, pentru transporturi ilegale de migranți efectuate în folosul grupării (8 persoane bănuite sunt în prezent cercetate în stare de arest preventiv în Ungaria).

Având în vedere actele materiale săvârșite de către fiecare membru al grupării infracționale, precum și dinamica activităților desfășurate de grupare, se poate distinge organizarea acesteia în mod piramidal, pe niveluri de dispoziție și de execuție.

Activitățile investigative efectuate în cauză au condus la identificarea și probarea altor acțiuni infracționale adiacente dezvoltate de o parte a membrilor grupării, respectiv trafic de droguri de mare risc, falsificare și utilizare de documente falsificate, furt calificat și conducere de autovehicule fără permis de conducere.

În urma perchezițiilor, au fost indisponibilizate 25 de cartuşe de calibrul 7,62 mm, mai multe documente de călătorie, 20.000 de euro, 1.700 de lei, 1.970 de dinari, peste 200 de kilograme de tutun de narghilea, documente care atestă tranzacţii bancare, mai multe telefoane şi cartele sim.

Totodată, au fost indisponibilizate, în vederea continuării cercetărilor, 6 autoturisme şi 2 automarfare.

La sediul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, vor fi aduse, în vederea audierii, 23 de persoane.

Activitățile operative și de documentare au fost efectuate cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Totodată, pe perioada documentării, operaţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Inspectoratului General pentru Imigrări.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, I.T.P.F. Timişoara și al unor echipaje de jandarmi din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române – Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei „Vlad Ţepeş”.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.