Teodora Peneș a lăsat în urmă cu 4 ani un loc de muncă la o multinațională, pentru a se dedica pasiunii sale: fotografia. A făcut din asta un business, a devenit antreprenoare. A lucrat cu soțul pentru fotografii de nuntă, apoi s-a concentrat pe fotografiile de boudoir, iar de un an de zile realizează și fotografii de business, atât de căutate în rândul companiilor care știu cât de importantă este și o astfel de carte de vizită.
Am stat e vorbă cu Teodora Peneș despre Dora Boudoir și despre Atemporalia – cele două concepte de fotografie pe care le realizează în cadrul studioului ei, descoperind astfel amănunte interesante: de ce fotografiază, care este rolul fotografiilor sale, de ce fotografiază doar femei… Iată câteva fragmente din discuție, cu precizarea că în materialul VIDEO regăsiți dialogul complet:
Teodora Peneș: “Pasiunea mea pentru fotografie e mai veche, de mulți ani de zile, dar fotografia dedicată exclusiv femeilor a pornit de dinainte să îl nasc pe cel mic, deci acum 9 ani, când m-am gândit eu că fotografia de boudoir nu e ceva la care toată lumea are acces, dar toată lumea își dorește. Și nu are acces pentru că nu este mediatizată suficient, cumva pentru că se confundă cu un alt domeniu. (…) În momentul în care cel mic a făcut un an, am făcut o ședință de alăptare. Mi-a făcut-o soțul meu, complet goală, eu și copilul, o legătură fantastică… Aveam multe kilograme, le căram după mine, iar când am văzut fotografiile, n-am mai văzut deloc șunci, vergeturi, am văzut doar o femeie frumoasă și am spus că toate femeile trebuie să simtă ce am simțit eu în momentul ăla”.
“Anterior, am lucrat în cadrul unor corporații, am lucrat cu foarte mulți oameni. Cred că faptul că sunt așa, pe social, să zic, mi-a deschis cumva porțile către comunicare. Eu făceam și atunci fotografie: ziua la muncă, noaptea fotografie. A venit un moment în care am realizat că nu vreau să mai lucrez acolo, și nu pentru că nu îmi plăcea ceea ce făceam, ci pentru că doream să mă dedic mult mai mult fotografiei. Simțeam că e ceva ce trebuie să dau, dar parcă nu reușeam doar în orele alea de după program. Am renunțat în 2021”.
“A fost greu în momentul în care m-am lovit de antreprenoriat. Eu credeam că e… mai bine patron, ca să nu-mi spună nimeni ce să fac, dar am realizat că e mai mișto să fii angajat. Dar, totuși, nu suportă comparație prin prisma unui singur lucru: aceluia că pot să stau mult mai mult cu copilul meu (…). Apoi, mai e o chestie: am fost într-un butic de cartier, unde am fost recunoscută: “Sunteți doamna aia care face fotografii de budoir!” Și a fost uau pentru mine. (…)
Am dezvoltat două branduri de fotografie: fotografia de boudoir și, de un an de zile, și fotografia de business, dedicat exclusiv femeilor (…). Căutând să mă înțeleg pe mine, am ajuns să le înțeleg și pe celelalte femei. Fac și fotografie pentru bărbați, când îl ajut pe soțul meu, dar pe partea de business. Fac asta doar când el are nevoie de ajutorul meu, dar acesta este segmentul lui”.




“Pentru mine, ce contează cel mai mult și cel mai mult este ca, atunci când pleci de aici, să simți că poți să cucerești lumea”
“Toate fotografiile sunt prelucrate. (…) Dar, photoshopul este să elimin un coș care ți-a apărut cu o zi înainte și, clar, nu vrei să îl ai veșnic pe fața ta. Photoshopul este, clar, utilizat minim posibil, pentru că merg foarte mult pe ideea de natural. Noi am pornit la drum cu fotografia de nuntă și avem o poveste în spate: eu nu am fotografii cu bunicii mei… , în afară de o poză pe care o țin în portofel – de la legitimații am salvat -, pentru că am și uitat cum arătau. Adi, la fel, și-a cunoscut bunicii prin intermediul unei fotografii. Așa că, dacă și acelea ar fi fost mega-filtrate și mega-editate, nu ai fi cunoscut realitatea. Așa că, nici noi nu deformăm realitatea. Mergem pe naturalețe și acceptare. Majoritatea femeilor care vin la mine sunt femei trecute de 35 de ani… Pentru că eu lucrez mult la acceptare, asta vreau să dau și eu mai departe: ok, avem niște kilograme în plus, avem niște vergeturi, niște riduri, niște riduri de expresie, dar care fac parte din tine. Tu, dacă vii și eu ți-aș face fața e bebeluș, dacă apari în următorul interviu, lumea ar spune: “Dar e filmat acum câți ani, că parcă nu e Alexandra pe care o cunosc”. Nu, vreau ca lumea, când vede fotografiile, să spună: “Ești… fix tu, cu tot ce te reprezintă”.
Pentru mine, ce contează cel mai mult și cel mai mult este ca, atunci când pleci de aici, să simți că poți să cucerești lumea. Să te simți atât de frumoasă, să ai atât de multă încredere în tine încât să spui: da, eu chiar pot să fac orice și să îți dai seama că nu doar aspectul acela 90-60-90 este cel care îți va deschide întotdeauna ușile”.
Alexandra CUCU