Luni, 21.10.2024, în jurul orei 20.22, o femeie în vârstă de 39 de ani a condus un autovehicul pe Șoseaua Mihai Bravu din București, bretea adiacentă, iar când a ajuns în dreptul imobilului cu numărul 448, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers (posibil din motive medicale) și ar fi avariat 13 autoturisme staționate.
Polițiștii rutieri au procedat la testarea persoanei în cauză cu aparatura din dotare, rezultatele indicate fiind zero pentru consumul de alcool, respectiv negativ pentru consumul de substanțe psihoactive.
În urma accidentului, au rezultat exclusiv pagube materiale. Conducătoarea auto și proprietarii autovehiculelor avariate au fost îndrumați la Biroul Accidente Ușoare, pentru soluționarea accidentului.
V.I.



























