Polițiștii Biroului pentru Combaterea Furturilor din Locuință din cadrul Poliției municipiului Ploiești, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției orașului Boldești-Scăeni, în dimineața de joi, 2 martie, au pus în executare 6 mandate de percheziție domiciliară, într-o comună din județ, la domiciliile a 6 persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, dintr-o societate comercială, fapte săvârșite în luna august a anului trecut.
Prejudiciul cauzat în urma activității infracționale este de aproximativ 70.000 de lei.
La sediul poliției vor fi conduse 6 persoane, în vederea audierii.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române și de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile ,,Matei Basarab” Ploiești.
Video:
L.B.



























