Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța au făcut declarații de presă în cazul tinerei acuzată că a agresat mai multe persoane în municipiul Constanța, în decurs de două luni. Aceasta a fost propusă pentru arestare, iar instanța a admis propunerea, tânăra fiind arestată pentru 30 de zile.
”La nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța se desfășoară cercetări cu privire la săvârșirea, de către o inculpată, în vârstă de 20 de ani, a cinci infracțiuni de lovire sau alte violențe, trei infracțiuni de tulburare a ordinii și liniștii publice și a unei infracțiuni de distrugere.
Din probele administrate până în prezent, rezultă că în perioada iulie, octombrie 2026, inculpata a fost implicată în mai multe incidente violente, produse în spații publice din municipiul Constanța.
Cercetările vizează și o agresiune comisă în luna decembrie 2025, care a făcut inițial obiectul unui dosar penal distinct, ulterior reunit cu prezenta cauză, având în vedere similitudinile constatate în ceea ce privește modalitatea de comitere a faptelor și conduita manifestată de inculpată.
În ceea ce privește modul de operare, faptele prezintă elemente similare, fiind caracterizate de agresiuni fizice bruște, exercitate asupra unor femei cu care inculpata nu se afla într-un conflict anterior, fără o provocare prealabilă din partea acestora.
Violențele au constat, în principal, în lovituri aplicate în zona capului și a feței, precum și în tragerea de păr a acestora.
Incidentele s-au produs în centre comerciale, restaurante, cafenele și alte spații publice, inclusiv asupra unor angajate aflate în timpul programului de lucru.
În anumite împrejurări, inculpata a aruncat obiecte de mobilier în direcția persoanelor prezente și a provocat distrugeri, manifestările violente generând stări de temere și indignare în rândul angajaților și clienților.
Referitor la informațiile apărute în spațiul public, privind pierderea unei sarcini de către una dintre persoanele vătămate, precizăm că aceasta a relatat la momentul audierii că nu a prezentat urme vizibile de agresiuni, însă a acuzat dureri la nivelul trunchiului, menționând că era însărcinată.
Iar în aceste condiții s-a dispus examinarea medico-legală a persoanei vătămate, urmând ca instituția competentă să comunice raportul de constatare medico-legală, în vederea stabilirii situației medicale și a unei eventuale legături de cauzalitate cu agresiunea reclamată.
Inculpata a fost supusă unei examinări medico-legală psihiatrice în cursul zilei de 15 octombrie 2026, iar potrivit concluziilor preliminare ale acestei examinări, inculpata prezintă o tulburare mixtă de personalitate, predominant antisocială, cu discernământ păstrat atât în prezent, cât și la momentul comiterii faptelor cercetate, fiind evidențiată o periculozitate socială ridicată.
Față de inculpată s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, iar ulterior la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța a dispus arestarea preventivă a acesteia pentru o perioadă de 30 de zile.
Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale și dispunerea sau solicitarea unor măsuri preventive nu înlătură prezumția de nevinovăție de care inculpata beneficiază pe tot parcursul procesului penal”, a declarat Larisa Elena Tufan, prim procurorul adjunct al parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.
D.A., L.B.



























