Primăria Tulcea anunță că primul modul pentru depozitarea bicicletelor este gata de a fi dat în folosiță. Acesta se află în cartierul E3 [Aleea Barajului] și poate adăposti 25 de biciclete în rasteluri.
Este un proiect pilot, alte module urmând a fi amplasate în cartierele de blocuri. Modulul este destinat persoanelor care locuiesc la bloc și nu au spațiu suficient pentru a-și depozita bicicletele. Accesul se face pe bază de cartelă și beneficiază de sistem de supraveghere. video.
Regulamentul de închirere va fi supus aprobării Consiliului Local în cadrul ședinței de mâine, 31 ianuarie. Prețul propus pentru un abonament este de 60 lei pe an (5 lei/lună).
M.G.



























