Cetățenii din cartierul Palazu Mare s-au întâlnit în ședință lucru, în cursul zilei de vineri, 7 iulie a.c., începând cu ora 19.00, chiar lângă blocurile aflate în construcție pe strada Corneliu Baba, între străzile Lucian Blaga și Eugen Lovinescu. Subiectul principal îl constituie solicitarea de suspendare a Planului Urbanistic Zonal (PUZ) Palazu Mare.
Participă mai mult de 70 de constănțeni din Palazu Mare.
Principala problemă a locuitorilor din cartierul Palazu Mare este legată de construirea blocurilor între case. Însă aceștia solicită și schimbări, în sensul că doresc zone de agrement, spații verzi și locuri de joacă.
Cetățenii susțin că le-au adresat invitații de participare și primarului Vergil Chițac, viceprimarului Ionuț Rusu, care locuiește în cartier, precum și consilierilor locali. Sunt prezenți doar consilierii locali USR, în frunte cu deputatul Stelian Ion și senatorul Remus Negoi.
Primarul Vergil Chiţac i-a invitat pe locuitori la Primărie marți, 11 iulie a.c., la ora 17.00.
Cetățenii subliniază că sunt nemulțumiți de construcțiile edificate în ultimii ani în acest cartier al orașului, blocuri cu multe etaje între case și nu numai. Totodată, ei cer suspendarea PUZ-ului, pentru care au inițiat o petiție în urma căreia s-au strâns peste 400 de semnături, petiția fiind depusă la Primăria Municipiului Constanța încă din data de 22 iunie a.c.
Precizăm că Municipalitatea a inițiat elaborarea documentației de urbanism „Actualizare Plan Urbanistic Zonal Palazu Mare“, săptămânile trecute. Zona studiată are o suprafață de circa 402 ha și este delimitată de Bulevardul Tomis, Lacul Siutghiol, incinta RAJA și limita Unității Administrativ-Teritoriale Ovidiu. Iar pe această temă a avut loc o întâlnire a locuitorilor zonei cu reprezentanții administrației locale, în cursul zilei de 11 iunie a.c.
Locuitorii din zonă au evidențiat că în PUZ ar trebui să se regăsească: interzicerea edificării de blocuri între case, asigurarea accesului la dotări de interes public general, accesibilizarea malului lacului, crearea de noi zone verzi și de agrement, organizarea corespunzătoare a circulațiilor carosabile și pietonale în cartier, căutarea măsurilor de reducere a traficului în accesul către municipiul Constanța ș.a.
Această primă întâlnire face parte dintr-un proces mai amplu de elaborare participativă a documentației de urbanism. Ulterior acesteia, se vor organiza, în lunile ce urmează, focus-grupuri specializate pentru discuții cu instituțiile, mediul de afaceri, mediul asociativ (ONG-uri) și alți actori relevanți interesați, potrivit Primăriei Constanța.
Loredana MIHAI





































Cum sa raspunda prostul satului la invitatia cetatenilor ? Pe maria sa nul intereseza promblemele cetatenilor ! Are o singura problema sa faca tot orasul varza si sasi ia spaga,in rest nu il intereseaza nimic .
Cu orașul varza se vede, dar spaga de anvergura se presupune. Timpul ne va arata.. Cei abilitati probabil strâng probe. Ca prea este agitatie nejustificata in oras cu asa zisele lucrări de modernizare. Aici se cheltuie masiv niste bani publici. Cat de corect, se va vedea. Cert este ca aroganta lui Chitac este vădită. Si nepotrivita unui primar. Ales. De unii. Sănătate. Seara frumoasa!
Se face bloc oriunde incape. Ca e intre case, ca e deasupra trotuarului, ca e pe plaja, ca e lipit de alte 2 blocuri, nu conteaza, primarul da autorizatie.
Si vi-l mai aduceti aminte la inceput ? Cum spunea mititelul de el ca nu va mai elibera astfel de avize, ca va opri toate constructiile ilegale ? Iata-l, 3 ani mai tarziu, cum elibereaza P+11 in zona de case.
L-a inghitit sistemul si l-a scuipat inapoi de 3 ori mai slab decat orice alt primar