Excelența în afaceri și perseverența în mediul de business au fost premiate, și în acest an, la inițiativa Camerei de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța. Pe lângă evenimentul festiv în cadrul căruia firmele performante au primit diplome, CCINA a publicat și Topul Firmelor din județul Constanța – este vorba despre un top 100 în funcție de cifra de afaceri, respectiv top 100 în funcție de profitul brut din exploatare.
Grupul de firme Dobrogea a reușit, și la ediția din 2026, ca și în 2025, să își adjudece premii pentru rezultatele bune înregistrate: Dobrogea Panificație SRL figurează în TOP 100 firme după cifra de afaceri, în timp ce Dobrogea Biscuit SRL a obținut locul 1 la categoria “Fabricarea biscuiților și pișcoturilor, fabricarea prăjiturilor și a produselor conservate de patiserie”- secțiunea întreprinderi mijlocii.
Ediția cu numărul 33 a topului a avut loc în data de 22 octombrie, la Melody Ballroom din Mamaia, iar cu această ocazie Focus Press a discutat cu Valeria Crețu, director de marketing Dobrogea Grup. De precizat că în cadrul galei au fost prezentate și premiate rezultalele financiare aferente anului anterior (2005).
“Anul 2025 a fost un an plin de provocări, care au continuat și în 2026, dar noi am încercat să vedem oportunitățile. În primul rând, noi avem un brand iubit, care a intrat și în top 50 de branduri românești, cele mai iubite branduri, cu Eugenia. Considerăm că ea este diamantul nostru și am reușit, pe lângă ceea ce facem tradițional – ne-am păstrat calitatea, ceea ce ne validează în fața consumatorilor -, o extensie în categoria de înghețată, de care suntem foarte mândri. Am lansat arome noi la Eugenia și am încercat să fim în trend cu consumul (…)”, a declarat, pentru Focus Press, Vaeria Crețu.
“Este al zecelea an când lu[m locul 1 și un premiu de excelență, care validează, pe lângă inovație, adaptare la mediul de afaceri care este din ce în ce mai provocator, și aprecierea consumatorilor, ceea ce ne face mândri și sperăm să fim și la anul aici”, a mai afirmat Valeria Crețu, referindu-se la Dobrogea Biscuit SRL.
“Plănuim extensii și în alte categorii. Prima a fost înghețata, pentru că ne-au spus consumatorii că văd Eugenia acolo și atunci ne-am adaptat. Mai plănuim și alte extensii (…) și categorii de biscuiți acolo unde nu suntem prezenți”, a adăugat directorul de marketing al Dobrogea Grup.
Noutățile vor fi anunțate la momentul potrivit, în preajma lansărilor, a mai precizat Valeria Crețu, adăugând că, de sărbători, vor continua să livreze produse specifice și cele cu ambalajul tradițional cu tricolorul României.
Despre TOPUL organizat de CCINA
Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură (CCINA) Constanța a premiat performanța antreprenorilor locali la cea de-a XXXIII-a ediție a „Topului Firmelor din Județul Constanța”. Festivitatea s-a desfășurat joi, 22 octombrie a.c., la Melody Grand Ballroom Mamaia, reunind reprezentanți ai companiilor, autorităților publice și instituțiilor partenere.
Ediția din acest an a avut la bază analiza a 36.345 de firme care au depus bilanțurile la Ministerul Finanțelor până în data de 15 iulie 2026, cu 4.120 mai multe decât la ediția precedentă, potrivit datelor transmise de CCINA Constanța.
Topul este întocmit în baza unei metodologii unitare aprobate la nivel național, care ia în calcul cifra de afaceri netă, profitul din exploatare, rata profitului din exploatare, eficiența utilizării resurselor umane și eficiența utilizării capitalului angajat.
Companiile sunt grupate în șapte domenii principale și 388 de subdomenii, în funcție de codul CAEN și de categoria de mărime. Domeniile analizate sunt cercetare, dezvoltare și high-tech; industrie; agricultură, silvicultură și pescuit; construcții; servicii; comerț; turism.
Alexandra CUCU





























