Consilierii locali de la Mangalia sunt convocați, din nou, pentru a vota rectificarea bugetară care ar permite, potrivit primarului, derularea unor proiecte cu fonduri europene în stațiunile Venus, Cap Aurora și Jupiter. Este a treia oară când edilul solicită acest lucru, de data aceasta fiind înaintate aleșilor locali două variante de lucru pentru deblocarea fondurilor municipiului. În timp ce primarul Cristian Radu acuză aleșii locali că se împotrivesc demersului din considerente ce nu țin de interesele de dezvoltare ale orașului, opoziția spune că municipiul Mangalia înregistrează datorii foarte mari și este “în stare de insolvabilitate” nedeclarată. Se prefigurează, așadar, încă dinainte de a avea loc ședința, un nou vot negativ din partea consilierilor PSD, USR și AUR din Mangalia.
“Mâine (marți, 12 august – n.r.) avem o nouă ședință de Consiliu Local la Mangalia. Nu am mai auzit despre o astfel de situație, dar discutăm despre 6 stațiuni turistice pe care intenționăm să le modernizăm cu bani europeni. Am modernizat Neptun, Saturn, și urmează și Venus, Cap Aurora, Jupiter. Suntem în linie dreaptă pentru că am fost acceptați la finanțare, suntem în precontractare, dar este foarte important să avem acest buget. Din păcate, membrii Consiliului Local – vorbim despre PSD, AUR și USR, care au făcut o alianță – blochează activitatea primăriei, activitatea orașului, activitatea stațiunilor. Am primit notificări de la colaboratori, de exemplu de la cei care fac curățenie în oraș; la parcul Evergreen, făcut tot cu bani europeni, n-am putut să refacem sistemul de irigații, tot pentru că nu avem buget. Sunt foarte multe aspecte, dar acum discutăm despre trei stațiuni de interes național unde care riscăm să pierdem finanțarea europeană pentru că acești consilieri locali, 11 la număr, care dețin majoritatea, doresc să pierdem aceste fonduri. Nu pot să uit ce s-a întâmplat în 2015, când, la fel membri ai Consiliului Local au blocat și am pierdut un credit dat de către Ministerul de Finanțe, în valoare de 10 milioane de lei. Noi și Comarnicul am pierdut atunci – am fost doar două localități din România în această situație, doar pentru că nu am avut o ședință de Consiliu Local. Politica lor este politica anilor ’90, în care blocăm tot, că vrem să venim noi la primărie. Nu, la primărie vii doar dacă te votează cetățeanul. Pe alte căi nu ai cum – asta n-au înțeles fostul primar, fostul viceprimar și așa-zisul investitor din Consiliul Local. (…) Unii consilieri nici măcar nu au studii superioare, adică este regretabil să vezi că îți cer anumite hârtii… vorbim despre buget, când vorbim despre consilier local care n-a terminat nici măcar liceul și alt consilier local care are doar studii medii, dar discutăm despre buget… Sunt convins că lucrurile nu vor rămâne așa, pentru că intrăm în zona infracționalului și nu vreau să mă apuc să fac ce fac ei, să mă apuc să fac plângeri cum tot fac ei la adresa mea, pentru că nu asta îmi stă în fire. Încerc să ajut, nu să încurc, dar în cazul în care vom ajunge să pierdem finanțarea europeană, vor răspunde în fața legii, dar în primul rând vor răspunde în fața populației, a opiniei publice. Nu cred că altă localitate din România își permite să piardă bani europeni doar pentru că nu vor consilierii locali (…). Să sperăm că mâine își dau seama de greșelile pe care le fac și vor vota. Avem două variante de lucru: ori, cum ne-a spus ANAF, pentru că avem datorii – nu istorice, ci curente – venim și girăm cu terenuri, ori ne plătiți. Bani avem în buget, dar nu ne este votat bugetul, deci nu avem cum să facem plăți. Bani în conturi avem – ăsta este paradoxul, să ai bani și să nu poți plăti pentru că îți blochează cineva activitatea. (…) Sper să nu ajung să iau măsuri. Sper ca aleșii locali, fie că au sau nu liceul terminat, să își dea seama că fac o mare greșeală comunității (…). Interesul este doar să deblocheze situația de la Mangalia, pe care tot ei au blocat-o. Uitați-vă că, până să vină ei în Consiliu, am atras peste 100 de milioane bani europeni. (…)”, a declarat, la solicitarea Focus Press, primarul Mangaliei, Cristian Radu.
“Trebuie să ne gândim că Șantierul Naval nu mai funcționează. Mii de oameni au fost dați afară. Mangalia trăiește din turism sau din șantier – avem doi plămâni. Un plămân nu mai funcționează. Mai avem turismul. Nu ne permitem să punem lacăt pe oraș, nu ne permitem să distrugem și turismul pentru că oricum l-au distrus în anii 2000 când s-au tot făcut acele mari privatizări (…) Ne-a luat peste 10 ani de zile să readucem turiștii înapoi și acum ne batem joc? Dacă nu facem aceste investiții care sunt extrem de necesare – vorbim de infrastructura care este din anii ’70 – riscăm în viitorul apropiat, 1 an, 2, 3, să nu ne mai caute nimeni. Ne vom reveni foarte greu și Mangalia cu siguranță va muri. Vorbim despre peste 40 de mii de locuitori și avem o datorie morală față de turiștii care ne vin să facem aceste investiții. Avem o datorie morală față de investitorii (…) care vin în zona noastră și asta le-am promis, că vom investi și noi, atunci când i-am convins să vină în zona noastră. Astăzi s-au deschis axele, suntem calificați, mai trebuie să semnăm contractul de finanțare – mai trebuie o singură decizie, a Consiliului Local, să voteze acești bani pe care trebuie să îi plătim ANAF-ului sau, dacă nu, venim cu aceste terenuri și le girăm ANAF. Nu se întâmplă nimic, dar trebuie să avem două variante de lucru. (…) Mâine este ultima zi, până la ora 23.30 noi trebuie să încărcăm toate aceste materiale… orașul este în mâinile lor. Mangalia înseamnă 47% din turismul de pe litoral și turismul va avea o problemă dacă acești consilieri de la PSD, AUR, USR nu vor vota una din cele două variante pe care le-am prezentat”, a mai explicat edilul.
De cealaltă parte, liderul PSD în Consiliul Local Mangalia, Paul Foleanu a declarat: “Primarul Radu Cristian prin propunerea de rectificare bugetară propune majorarea artificială a veniturilor cu peste 100 milioane lei și distribuie acești bani virtuali pe cheltuieli. Este o practică a acestuia în ultimii 6-7 ani, care a generat Mangaliei datorii neachitate în sumă de 150 milioane lei. Această situație a adus orașul într-un faliment nedeclarat. Sunt furnizori neachitați de 2-3 ani care așteaptă disperați să își încaseze datoriile restante. I-am solicitat ca împreună cu doamna director economic să purtăm o discuție cu documentele pe masă, însă a refuzat, preferând să inițieze proiecte de rectificare în mod repetat crezând că va reuși să ne intimideze prin diverse amenințări să votăm falimentarea orașului. Nu vom răspunde acestor manevre și vom apăra Mangalia!”.
Vom reveni.
Alexandra CUCU
*declarațiile complete ale primarului Cristian Radu le puteți urmări în materialul VIDEO atașat.


























