Primarul Vergil Chițac a convocat Consiliul Local al Municipiului Constanţa în şedinţă extraordinară, luni, 10.11.2025. Aceasta s-a va desfășurat prin mijloace electronice, printr-o platformă on-line de videoconferință. Au fost prezenți 26 de consilieri.
Proiectul ordinii de zi:
1. Depunerea jurământului de către doamna Timofte Loredana – Florentina;
2. Proiect de hotărâre nr. 431/2025 pentru modificarea HCL nr. 50/2023 privind aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenții și a principalilor indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Reabilitarea, modernizarea și dotarea Grădiniței cu program prelungit nr. 6, Constanța”; APROBAT
3. Proiect de hotărâre nr. 432/2025 pentru modificarea HCL nr. 422/2023 privind aprobarea documentației tehnico-economice (Studiu de fezabilitate completat cu elemente specifice din documentația de avizare a lucrărilor de intervenții/DALI/documentații pentru obținere avize/acorduri solicitate prin Certificatul de urbanism) pentru obiectivul de investiții „Creșterea eficienței energetice a imobilului Spitalul Municipal Constanța”; APROBAT
4. Proiect de hotărâre nr. 433/2025 pentru modificarea HCL nr. 194/2023 privind aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenție și a principalilor indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiții «Creșterea eficienței energetice a imobilului Școala Gimnazială nr. 33 „Anghel Saligny”, Constanța»; APROBAT
5. Proiect de hotărâre nr. 434/2025 pentru modificarea HCL nr. 106/2023 privind aprobarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii şi a principalilor indicatori tehnico – economici pentru obiectivul de investiţii «Reabilitarea, modernizarea și dotarea Grădiniței cu program prelungit „Azur″, Constanța»; APROBAT
6. Proiect de hotărâre nr. 435/2025 pentru modificarea HCL nr. 4/2021 privind aprobarea înfiinţării societății Termoficare Constanţa S.R.L în vederea preluării serviciului public de transport, distribuţie și furnizare a energiei termice în cadrul sistemului de alimentare centralizată cu energie termică în municipiul Constanţa; APROBAT
Amendament inițiat de consilierii USR, FD, și Felicia Ovanesian prin care se propune modificarea articolului 5, adică indemnizația de administrator provizoriu să fie 2,400 de lei/brut. Amendamentul nu a trecut.
Propunerile pentru Consiliul de Administrație sunt Chirtop Laurențiu și Lavinia Anton. Ambii au întrunit numărul de voturi.
Felicia Ovanesian a declarat că se abține la vot, deoarece nu este vot secret.
7. Proiect de hotărâre nr. 436/2025 privind rectificarea bugetului local pe anul 2025; APROBAT în integralitate
Amendament depus de Vergil Chițac pentru modificarea artiolului 3. Se rectifică anexa nr.3 și 3 bis. APROBAT
Amendament depus de Vergil Chițac pentru completarea proiectului. Se introduce un nou articol pentru rectificarea articolelor 6 și 6 bis. APROBAT
Amendament depus de Vergil Chițac pentru completarea articolului 7. APROBAT
8. Proiect de hotărâre nr. 437/2025 privind aprobarea contractării unui împrumut în valoare de maximum 50.000.000 lei pentru finanțarea cheltuielilor necesare producerii, transportului, distribuției și furnizării agentului termic, pentru sezonul rece 2025-2026, în conformitate cu prevederile art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 25/2025 pentru asigurarea unor împrumuturi din Trezoreria Statului, cu modificările și completările ulterioare. APROBAT
Ovidiu Cupșa: Suntem pentru contractarea acestui împrumut. Am discutat în comisie și am văzut că și condițiile sunt avantajoase. De altfel, consilierii AUR s-au opus măririi prețului gicacaloriei. Vreau să reiterez însă faptul că am făcut o analiză a bugetului și am estimat că până la sfârșitul anului vom intra într-un deficit de finanțare de aproximativ 100 de milioane de lei. Așadar vă rugăm în continuare să luați în considerare proiectul nostru de redresare multianual al bugetului.
Felicia Ovanesian: Vreau să îmi confirmați că dobânda este de 7,85% pentru că nu am găsit asta în nici un document. Cei 255 de milioane de lei către Termoficare și Termocentrale s-au întors către bugetul local?
Vergil Chițac: Toate împrumuturile s-au întors la bugetul local.
M.G.


























