Horia Constantinescu, președintele CJPC, le-a recomandat operatorilor economici prezenți la Târgul de Crăciun să respecte o serie de măsuri simple, dar esențiale, astfel încât activitățile de alimentație publică să se desfășoare în condiții de maximă siguranță pentru consumatori.
,,Nu este prima dată când colaborăm cu acest operator economic în situații de acest fel, când sunt organizate activități de alimentație publică în regim de comerț ambulant. Știm deja că, în astfel de structuri, nu putem desfășura operațiuni culinare de anvergură. Adică nu putem toca, prepara sau amesteca ingrediente. Putem doar găti. De ce? Pentru că lipsesc o serie de exigențe bine cunoscute: igienizarea corectă a ustensilelor, igiena personală, condițiile specifice unui bloc alimentar în adevăratul sens al cuvântului.
Așadar, limităm activitatea la gătit. Scoatem produsul dintr-un pachet, îl prăjim sau îl fierbem, îl ambalăm și îl oferim consumatorilor. Sunt convins că regulile sunt bine înțelese și nu cred că ne-ar invita cineva doar ca să închidem activitatea.
Am recomandat organizatorului ca băuturile calde să fie oferite în pahare de unică folosință, iar pliculețul de ceai, cafea sau orice alt adaos să fie înmânat separat, tot în format de unică folosință, pentru a reduce contactul direct mână în mână”, a declarat Horia Constantinescu, șeful CJPC.
A.C.



























