Serbările de sfârșit de an școlar pot fi organizate într-un mod inedit și memorabil, chiar pe plajă! Mystic Beach oferă cadrul perfect pentru astfel de momente speciale – cu nisip fin, aer curat și o atmosferă relaxantă. Copiii se pot bucura de joacă în aer liber, în timp ce părinții socializează și se relaxează într-un decor natural de poveste.
La final de an școlar, cu toții căutăm un loc special unde să marcăm momentele importante ale copiilor noștri, alături de colegi și profesori.
„Se apropie sfârșitul anului școlar, vara pe care ne-o dorim cu toții. Și cum se poate să o întâmpinăm mai bine decât cu o serbare de final de an școlar cu o petrecere pe plajă. Avem cadrul perfect, pentru că sunt toate castelele gonflabile posibile, leagăne, trambuline, numeroase opțiuni de petrecere a timpului liber. Copiii se pot distra în voie, începând de la 3 ani și până la 12 – 13 ani, iar părinții îi pot supraveghea stând liniștiți la un cappucino sau o limonadă în aer liber“, a precizat Iulia Dămășaru, managera locației.
Mystic Beach se remarcă și prin compartimentarea atentă a spațiului: există o zonă dedicată exclusiv adulților, pentru cei care caută liniște, dar și o suprafață generoasă destinată copiilor, dotată cu echipamente sigure și moderne pentru joacă.
Astfel, Mystic Beach nu este doar o locație, este o experiență completă. Aici, finalul de an școlar se simte mai liber, mai sincer și mai conectat cu natura. Alege să închei anul școlar într-un mod diferit, într-un cadru feeric, unde bucuria e la ea acasă. La Mystic Beach, fiecare petrecere devine un moment magic!
Mihaela GIUGLEA



























